PS Paisie Sinaitul: Iubiți pe vrăjmașii voștri – porunca grea și unică a lui Hristos, pe care nu a dat-o vreodată vreun legiuitor

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a vorbit, duminică, despre porunca dată nouă de Hristos și anume, iubirea vrăjmașilor. Este o chemare care depășește orice logică omenească, un ideal de viață pe care nicio altă religie nu l-a îndrăznit să-l propună.

„Religia mozaică, spune: Să iubești pe aproapele tău şi să urăști pe vrășmașul tău!, islamul propovăduiește războiul sfânt, jihadul, împotriva celor de altă credință”.

„Hristos, însă, pune Creștinismul mai presus de acestea, face o schimbare radicală, şi anume: în locul urii faţă de vrăjmași, aduce o lege nouă: legea iubirii de vrăjmași. Prin aceasta, Hristos-Domnul a întrecut pe toți legiuitorii din istoria omenirii, pentru că nici un legiuitor nu a poruncit vreodată ca omul să iubească pe vrăjmașii săi”, a explicat Preasfinția Sa.

O poruncă grea

PS Paisie Sinaitul arată că fragmentul evanghelic citit poate părea impopular, pentru că Hristos „minimalizează unele valori morale în care cei mai mulți ne regăsim ușor” și „poruncește iubirea vrăjmașilor – o poruncă atât de grea, pentru foarte mulți cu neputință de împlinit”.

„Nu este o mare ispravă să-i iubești pe cei ce te iubesc!”, subliniază ierarhul, amintind cuvintele Mântuitorului: „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată puteți avea? Că şi păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.”

Prin urmare, spune PS Paisie, Evanghelia nu se mulțumește cu virtutea minimală, cu „omenia” sau „dreptatea omenească”.

„Evanghelia, însă, nu se limitează la modul acesta negativ de prezentare, să ne arate adică doar ceea ce nu trebuie să facem, ci ne invită la o atitudine pozitivă de acțiune, de inițiativă, săvârșind noi mai întâi binele.”

Exemplul martirilor – iubirea care se roagă pentru prigonitori

Ierarhul amintește mărturia martirilor creștini, din vechime și din temnițele comuniste, ca exemple vii ale poruncii Mântuitorului de ne iubi aproapele.

„Să ne gândim la mulțimea de martiri din primele secole creștine, sau, mai aproape, la martirii credinței din perioada comunistă, care au îndurat umilințe şi nedreptăți… Pare de neînțeles faptul că cineva, în astfel de condiții, s-ar mai putea ruga pentru călăii care se comportau atât de crud. Şi totuşi, mulți dintre ei au făcut acest lucru; s-au rugat și au lăsat ca testament concepția lor profund creștină: Să nu ne răzbunați!”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

Aceste exemple arată, spune PS Paisie, că iubirea vrăjmașilor nu este o teorie, ci o putere care vine din harul lui Dumnezeu.

„Doar harul şi ajutorul lui Dumnezeu i-a sprijinit pe cei aflați în astfel de situații”,  a completat ierarhul.

Cuvântul care ne mustră pe fiecare

PS Paisie atrage atenția că această Evanghelie nu este doar pentru „ceilalți”, ci pentru noi toți, care de multe ori ne rugăm, dar trăim după legea lumii.

„Noi, românii, avem sute și poate mii de biserici pline… doar atât că, foarte mulți dintre noi, ieșind din biserică, vom merge şi vom viețui la fel ca mai înainte, lumește, după dreptatea omenească, continuând ura, invidia, procesele cu semenii noştri, certându-se cu soacra sau cu nora, cu vecinul sau cu frații”, a adăugat ierarhul.

PS Paisie a amintit chiar și de acei credincioși care, din neștiință, cer preoților să se roage pentru răul vrăjmașilor:

„Preoţii nu se roagă aşa cum cer unii credincioși, ci aşa cum poruncește Hristos-Domnul, pentru binele vrăjmașilor!”, a continuat PS Paisie.

Pentru a putea să ne rugăm și să iubim pe vrăjmași, avem nevoie de Harul lui Dumnezeu, a povățuit ierarhul.

„Ca să iubești astfel pe cineva care-ți este vrăjmaș, ori străin, este nevoie de rugăciune și de ajutorul lui Dumnezeu. Mai întâi rugăciunea ne va duce la dobândirea milei. Bunul samaritean, când l-a întâlnit pe cel rănit, căzut între tâlhari, mai întâi şi-a făcut milă de el, apoi i-a legat rănile. Cu asta începe iubirea aproapelui, să-ți fie milă de el și să-i legi rănile”, a mai spus Preasfinția Sa.

Din aceeași categorie