PS Paisie Sinaitul: Să învățăm de la Femeile Mironosiţe curajul de a-L urma pe Hristos și bucuria de a ne întâlni cu El

„Să învățăm de la Femeile Mironosiţe curajul de a-L urma pe Hristos și bucuria de a ne întâlni cu El”, a îndemnat duminică Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, la Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc din Capitală.

În cuvântul său PS Paisie Sinaitul a subliniat curajul Sfintelor Femei, precum și al lui Iosif din Arimateea și Nicodim de a-L mărturisi pe Hristos, într-un moment foarte periculos.

„Credința lui Iosif nu era doar una teoretică, ci se probase și prin fapte, de vreme ce se spune despre el că era un om bun și evlavios, așteptând și el Împărăția lui Dumnezeu”.

„Era ucenic al Domnului în sensul că îi urma învățătura, îndemnurile și sfaturile, însă nu se afișa pe față, fiindcă nu ieșea la propovăduire pentru Domnul, ca ceilalți ucenici”.

„Datorită funcției importante pe care o deținea, nu putea să-L mărturisească direct pe Iisus, întrucât se hotărâse de către marele Sinedriu ca oricine Îl va mărturisi pe Iisus să fie excomunicat din sinagogă și, evident, să piardă și alte drepturi”, a explicat ierarhul.

Curajul lui Iosif din Arimateea

Preasfinția Sa a evidențiat faptul că Iosif a riscat și represalii din partea liderilor iudeilor, dar și din partea legii romane.

„Prin fapta sa, el s-a declarat pe față un admirator și ucenic al lui Iisus. A riscat poate excomunicarea, exilul ori chiar moartea, dar îl avea totuși ca aliat puternic pe Pilat, la care avea multă trecere”.

„Oricum, dragostea lui pentru Iisus și teama de a nu i se arunca trupul într-o groapă comună, l-a determinat să ia o decizie atât de curajoasă”

Împlinirea profeției

În continuare, PS Paisie Sinaitul a explicat că gestul lui Iosif de a-I ceda Mântuitorului propriu său mormânt, unul nou și nefolosit, a fost împlinirea profeției lui Isaia.

„Evanghelistul Matei ne spune că, de fapt, a renunțat la propriul mormânt săpat în piatră, în favoarea Domnului împlinind fără să-și dea seama profeția lui Isaia, care vestise că Mesia va fi condamnat împreună cu cei răi, dar mormântul lui va fi pus la un loc cu cel bogat”.

„Aluzia profetului este clară cu privire la moartea lui Iisus, care va fi alături de cei răi, și la intenția soldaților romani de a-L îngropa împreună cu cei doi tâlhari. Dumnezeu însă a avut grijă ca Fiul Său să fie îngropat într-un mormânt nefolosit de nimeni. De notat că și mânzul de asin pe care a venit în Ierusalim nu mai fusese folosit de nimeni, tot așa și la moarte a fost pus într-un mormânt în care nu a mai fost pus vreun alt om”.

Din gestul lui Iosif avem cu toții de învățat: „Este o lecție pe care ne-o transmit Sfinții Evangheliștii, și pe care Biserica a preluat-o, aceea că niciodată lui Hristos-Dumnezeu nu trebuie să-I oferim vreun dar lipsit de valoare sau uzat, ori care nu ne-ar mai fi nouă de folos, deoarece El, în calitate de Dumnezeu adevărat, are dreptul să-și revendice întreaga creație”.

Femeile purtătoare de credință din viața noastră

Deși și bărbații au avut o contribuție importantă la înmormântarea Domnului, Duminica aceasta este cunoscută drept a Mironosițelor.

„Deși contribuția majoră a înmormântării lui Iisus a fost a celor doi bărbați amintiți, Duminica de astăzi este numită de tradiția creștină Duminica femeilor mironosițe, pentru intenția lor cea bună, deoarece ele au fost ultimele care L-au lăsat pe Domnul după îngropare, și au fost primele care au venit iarăși la mormânt ca să-L plângă, conform datinii iudaice, și tot ele au adus lumii vestea cea bună că Domnul a înviat”.

Pornind de la exemplul Sfintelor Femei Mironosițe, Duminica aceasta cinstim și Soborul Sfintelor Femei Românce.

„De asemenea, în această duminică închinată sfintelor femei, cinstim toate femeile creștine, mamele, surorile și bunicile noastre, care ne-au învățat rugăciunea, care ne-au învățat să fim buni și ne-au îndreptat pașii către Biserică, ne-au oferit exemplu de viețuire frumoasă prin jertfa lor plină de dragoste pentru familie și semeni”, a concluzionat PS Paisie Sinaitul.

Din aceeași categorie