PS Paisie Sinaitul a sfințit Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc: Punct de reper spiritual al Bucureștiului

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a sfințit, duminică, Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc, pe care l-a numit „punct de reper spiritual al Bucureștiului”.

În cuvântul ținut cu ocazia sfințirii, PS Paisie a evocat faptul că lăcașul de cult a împlinit 150 de ani de existență.

„Biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc este un punct de reper spiritual și istoric al Bucureștiului, fiind ridicată inițial în secolul al 19-lea și reconstruită în forma actuală între 1872 și 1876”.

„Biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc din București este recunoscută pentru faptul că a fost slujită de-a lungul istoriei de preoți vrednici, mărturisitori și apărători ai credinței, susținători ai marilor idealuri naționale”, a spus Preasfinția Sa.

Parohia, un spațiu viu

PS Paisie Sinaitul a evocat activitatea părintelui paroh, Bogdan Teleanu, care „a revigorat viața culturală a parohiei”, continuând activitatea vrednicului de pomenire părinte Marian Constantinescu.

„Pe lângă întreaga activitate administrativă și edilitară desfășurată aici, ca o continuare a muncii vrednicului părinte Marian Constantinescu (†2020), de consolidare, restaurare a bisericii și a întregului ansamblu parohial”.

„Împreună cu părinții coslujitori, Cătălin Emil Alexandru Niculescu și Mihai Cozariu, părintele paroh Bogdan Teleanu a revigorat viața culturală a parohiei prin organizarea de conferințe, lansări de carte și evenimente comemorative dedicate rezistenței anticomuniste”.

„De asemenea, parohia se ocupă și de catehizarea tinerilor și de proiecte sociale de ajutorare a comunității din zona Foișorului de Foc”, a afirmat ierarhul.

În concluzie, a afirmat PS Paisie Sinaitul, părintele Bogdan Teleanu „a transformat parohia Sfântul Pantelimon dintr-un simplu lăcaș de cult într-un spațiu viu de recuperare a demnității istorice”.

Distincții din partea Patriarhului Daniel

La final, după săvârșirea unui Parastas pentru ctitorii lăcașului de cult, PS Paisie Sinaitul a acordat mai multe distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele paroh Bogdan Teleanu și părintele coslujitor Mihai Cozariu au fost ridicați la rangul de iconom stavrofor în timp ce părintele coslujitor Cătălin Emil Alexandru a primit Ordinul Mitropolitan „Sfântul Ierarh Neofit Cretanul” pentru clerici.

Părintele Marian Constantinescu a primit post-mortem Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici, iar Ciprian Olinici, Secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, a fost distins cu Ordinul Mitropolitan „Sf. Ierarh Neofit Cretanul” pentru mireni.

Din aceeași categorie