PS Timotei la hramul bisericii Sf. Mina: A avut curajul mărturisirii. Chinurile nu l-au despărţit de Hristos

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit joi la hramul bisericii Sfântul Mina din Capitală. Ierarhul a accentuat la predică una dintre principalele virtuți ale sfântului cinstit în 11 noiembrie.

„A primit un semn de la Dumnezeu să coboare în cetate și să mărturisească. Acest lucru s-a întâmplat într-o zi când erau serbări publice dedicate zeilor pe care Sfântul Mina nu-i cinstea deloc”.

„Ajuns în mijlocul mulțimii care era entuziastă pentru sărbătorile în plină desfășurare, Mina a avut curajul mărturisirii. A vorbit împotriva zeilor, L-a mărturisit pe singurul și adevăratul Dumnezeu și fiind dus înaintea demnitarilor de către soldați, foștii săi camarazi, Sfântul Mina a spus cuvinte care i-a uimit pe toți cei de față. A avut așadar râvna și curajul mărturisirii. Numeroasele chinuri la care a fost supus nu l-au despărțit de dragostea de Hristos”, a afirmat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Ierarhul a apreciat evlavia credincioșilor care vin să se roage sfântului în biserica bucureșteană unde se află un fragment din moaștele sale și îl are și ca ocrotitor.

„Evlavia față el în această biserică este câștigată pentru o perioadă îndelungată de timp în vremuri grele, în vremuri de încercare ca și timpurile acestea post moderne când oamenii au nevoie de ajutorul sfinților, iar multe din rugăciunile îndreptate către Mântuitorul prin bineplăcutul său mucenic Mina s-au împlinit. De aceea, foarte mulți oameni vin aici plecându-și genunchii și cerându-I ajutor lui Dumnezeu prin mijlocirea sfântului”.

PS Timotei Prahoveanul s-a rugat Sfântului Mina: „Să ne ajute să fim mărturisitori, să înțelegem jertfa pe care el și toți ceilalți mărturisitori au făcut-o, întărind Biserica și credința noastră, să ajute tuturor oamenilor încercați, celor care sunt nedreptățiți, celor care sunt păgubiți, dar mai ales celor care Îl caută pe Dumnezeu, dorind să-I slujească din toată inima”.

Biserica „Sfântul Mina”-Vergu este situată pe strada Robescu F. Constantin, nr. 18. Biserica datează din anul 1725, iar moaștele Sfântului Mina se află în lăcașul de cult din anul 1874.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie