PS Timotei: Ne rugăm Sf. Mina să-i ajute pe creștinii care suferă. Cea mai persecutată religie este cea creștină

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Mina – Vergu din București. În omilia sa, el a afirmat că Sfântul Mina oferă azi un exemplu de mărturisire a credinței într-o lume în care creștinismul rămâne cea mai persecutată religie.

Exemplul sfântului este la fel de actual ca întotdeauna într-o lume în care tot mai mulți neagă propriul botez și nu mai au identitate creștină, a spus Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Mina ca să întărească credința noastră, să ne ajute să fim și noi următori ai vieții și ai faptelor lui, să-i ajute pe creștinii din lume care suferă, pentru că cea mai persecutată religie acum este religia creștină”, a mai spus episcopul vicar.

Ierarhul a afirmat că, într-o lume depărtată de sfinți și de aproapele, „Sfântul Mina îi reprezintă pe cei care, uitând de încercările prin care trec, arată că iubire mai mare ca aceasta nimeni nu are ca viața să și-o pună pentru prietenii săi”.

Curajul mărturisirii, întemeiat pe iubire

„Fericiți sunt cei care, prin cuvânt și faptă, prin dragostea lor, prin faptul că sunt pentru alții exemple, bucurie și ajutor, mărturisesc că fac parte dintre ucenicii Mântuitorului Hristos”, a afirmat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În prezent, pare că este tot mai greu să-ți dai viața pentru prieteni. „Atitudinea noastră față de prieteni – nu mai vorbim de atitudinea noastră față de Mântuitorul – este una nepotrivită, legăturile de prietenie aproape s-au stins, oamenii nu mai comunică, oamenii nu se mai ajută, oamenii nu mai trăiesc în comuniunea iubirii”, a remarcat părintele episcop vicar.

De aceea, a afirmat el, „pomenirea Sfinților Martiri trebuie să fie pentru noi îndemn de mărturisire a credinței”.

„Sfântul Mina le arată tuturor că cei care sunt împreună cu Hristos, ori de trăiesc, ori de se duc din această viață, sunt împreună cu Hristos. Iar martiriul este doar o poartă prin care trec din lumea aceasta către negrăita bucurie a așezării în Împărăția lui Dumnezeu”, a mai spus ierarhul.

Sf. Mina, apărătorul creștinilor

Preasfințitul Părinte Timotei a povestit și câteva minuni mai puțin cunoscute ale Sfântului Mina, care s-a arătat protector al celor care îl cinstesc.

În 1826, la Heraklion, în Insula Creta, sfântul s-a arătat ca soldat călare ostașilor otomani, salvând credincioșii care se pregăteau să serbeze Învierea Domnului în ciuda interdicției date de ocupanții turci.

Iar în al Doilea Război Mondial, marele mucenic a derutat armata nazistă din Egipt, în apropiere de Alexandria, arătându-se ca un beduin cu o caravană de cămile, așa cum este reprezentat într-o icoană a sa.

„Dar atâtea minuni s-au întâmplat și la noi, în București, așa cum a fost cazul cu icoana aflată de multă vreme în această biserică, icoană care în anul 1842 se afla la Biserica Stelea, care a fost mistuită de flăcări. Icoana aceasta, deși înconjurată de jăratic, nu a ars”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei.

„Aproape că nu există zi în care părinții de aici să nu audă de o minune săvârșită de Sfântul Mina – nu doar minuni de mult, ci și minuni care se întâmplă mereu prin binecuvântarea lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Despre Biserica Sf. Mina – Vergu

În încheiere, ierarhul a vorbit despre activitatea neobosită a părintelui Profesor Gheorghe Ispas, de la Parohia Sf. Mina – Vergu, care în aceeași zi de sărbătoare a sfântului a împlinit vârsta de 60 de ani.

„Ceea ce vedem aici, biserica înnoită, construcțiile dimprejur, dragostea pentru slujbă, pentru cântare, această armonie între altar și strană și alte multe realizări sunt împlinite în anii de slujire la această biserică”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei, care l-a felicitat pentru întreaga activitate.

Istoricul Ghe. Ionescu – Gion scria că Biserica Sf. Mina – Vergu a fost construită în 1725 de Vergu Vartolomei, boierul pe care Domnitorul Constantin Brâncoveanu îl întrebuința uneori în afacerile sale diplomatice la Constantinopol.

În 1900, primar Bucureștilor, C. F. Robescu, enoriaș al bisericii, a organizat reconstruirea ei, împreună cu Pr. Econ. Grigore N. Popescu.

Inițial, biserica a avut hramul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, apoi Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Al treilea hram s-a impus ca principal după 1847, când a fost adusă icoana Sf. Mare Mucenic Mina de la Biserica Stelea, salvată miraculos, deși biserica arsese în întregime.

Mitropolitul vremii a trimis atunci către Biserica Egiptului și Muntele Athos emisari care au istorisit despre această minune cu icoana sfântului. Icoana se află acum în partea dreaptă a catapetesmei.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro