Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a vorbit sâmbătă despre viața, propovăduirea și martiriul Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, amintind că „predica lui a rodit” atât în teritoriile locuite de strămoșii românilor, cât și la Bizanț, unde aceasta „a însemnat foarte mult pentru primele veacuri creștine”.
La scurt timp după Sinodul de la Ierusalim, care a avut loc în jurul anului 50, „Sfântul Apostol Andrei a ajuns în teritoriile străromâne, pentru că a propovăduit Evanghelia pe țărmurile Mării Negre”, a explicat ierarhul.
„Prezența lui în Scythia Minor, unde locuiau cei mai viteji dintre traci, unde exista o populație numeroasă, este confirmată de scrierile Sfântului Apostol Pavel. Mai precis, iubiți credincioși, în epistola Apostolului Neamurilor către Coloseni, ni se spune că sciții au primit cuvântul lui Dumnezeu.”
„Dacă această epistolă, scrisă îndată după anul 60, menționa faptul că în Scythia Minor, adică în Dobrogea, pe țărmurile Mării Negre, era deja propovăduită Evanghelia, înseamnă că, cel puțin cu câțiva ani înainte, predica Sfântului Apostol Andrei rodise”, a subliniat Preasfinția Sa.
„Predica lui a rodit, au fost atât de multe comunități, sunt atât de multe mărturii care vorbesc despre misiunea încredințată de Mântuitorul pe care el a adus-o în pământurile străromâne, în pământurile dintre Dunăre și Mare, de unde s-au extins apoi, așa cum se extinde un lucru bun.”
„Sfântul Apostol Andrei a dus Evanghelia și în Bizanț, acolo unde mai târziu s-a zidit cea mai măreață cetate creștină, numită Noua Romă, care ducea mai departe tradiția luminoasă a Romei, dar a unei Rome creștine, care se închina adevăratului Dumnezeu, care cinstea pe sfinții lui Dumnezeu”, a mai precizat părintele episcop vicar.
„Lumea de atunci, ca și lumea de astăzi, fremăta de probleme, atunci de un fel, acum de altfel, la fel de complicate și de grele, la fel de greu de rezolvat.”
Aducerea moaștelor Sf. Ap. Andrei în România
„Iubiți credincioși, de câteva ori, Sfântul Apostol Andrei ne-a fost din nou aproape, într-o reînnoire a predicii lui și pentru a ne îndemna să nu uităm cuvintele vieții veșnice”, a mai spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„În 1996, când capul lui a fost adus la Iași, la invitația Mitropolitului de atunci al Moldovei, Preafericitul de astăzi Patriarh al Bisericii noastre, apoi la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, sau a Catedralei Naționale, când iarăși un fragment din moaștele Sfântului Apostol Andrei au venit la București, după ce un alt moment important s-a derulat și la începerea lucrărilor de zidire a Catedralei.”
Preasfinția Sa a amintit că Mitropolitul Nicodimos de Patras a adus capul sfântului la Iași, în 1996, spre a fi cinstit la sărbătoarea Sfintei Parascheva și a rămas uimit de prezența a aproximativ un milion de români pe parcursul celor șapte zile de desfășurare a manifestărilor religioase.
Aceasta l-a făcut „să exprime atunci cuvinte de cinstire pentru poporul binecredincios român, pentru evlavia lui, pentru faptul că, atâta vreme cât a stat la Iași capul Sfântului Apostol Andrei, zi și noapte au fost mii, zeci de mii de oameni care-l așteptau pe cel care a creștinat poporul român”.
„Iar zilele trecute, printr-o minunată lucrare a lui Dumnezeu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit din Italia un fragment important din moaștele Sfântului Apostol Andrei, care va fi pregătit pentru sărbătoarea sfințirii Catedralei Naționale de anul viitor, când se împlinesc 100 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie și 140 de ani de autocefalie, autocefalie pe care a primit-o de la Patriarhia Ecumenică”, a mai spus Preasfinția Sa.
„Ne rugăm împreună cu cei aproape un milion de români care poartă numele Sfântului Andrei, cu toți cei care înțeleg valoarea predicii și a lucrării celui dintâi chemat la apostolat, ca Sfântul Apostol Andrei, care ne-a dus cuvintele Evangheliei, să înnoiască în noi râvna pentru acestea, să ne ajute tuturor să descoperim mereu frumusețea cuvintelor Evangheliei și mai ales să încercăm să le împlinim”, a încheiat Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit la Catedrala Patriarhală sâmbătă, în ziua de pomenire a Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.
Din aceeași categorie



