Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat vineri Sfânta Liturghie la hramul Bisericii „Sfântul Arhanghel Mihail” din Limassol. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit, cu această ocazie, despre lucrarea și ocrotirea sfinților îngeri, despre care a spus că sunt „cele mai înalte și statornice modele de slujire”.
Sfinții îngeri, a continuat Preasfinția Sa, sunt „modele adevărate de slujire a lui Dumnezeu”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit, totodată, despre minunea Sfântului Arhanghel Mihail din Colose și a remarcat prezența acestuia în istoria mântuirii.
Sfântul Arhanghel Mihail, a explicat ierarhul, s-a aflat întotdeauna în momentele grele ale poporului ales, motiv pentru care a fost numit „îngerul lor păzitor”.
„Astăzi, Biserica cinstește una dintre multele minuni pe care Arhanghelul Mihail le-a săvârșit într-o biserică aflată sub ocrotirea lui, în Colose, Frigia”, a explicat Preasfinția Sa.
„Acolo, din invideie, păgânii, care nu priveau cu ochi buni darurile lui Dumnezeu revărsate prin rugăciunile și ocrotirea arhanghelului, au hotărât să dărâme biserica. Dar planul lor nu a fost dus până la capăt, întrucât Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat în mijlocul apelor, care se doreau a fi revărsate pentru a dărâma biserica și locul în care se făceau atât de multe minuni”.
Această minune, a explicat în continuare Părintele Episcop, „arată că puterea lui Dumnezeu este întotdeauna mai mare decât puterea diavolului”. Totodată, Preasfinția Sa a afirmat că prin această minune putem spune că „lucrarea îngerilor este mereu prezentă în viața fiecăruia dintre noi”.
Minunile recente ale Sf. Arhanghel Mihail
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit, de asemenea, de minuni recente ale Sfântului Arhanghel Mihail.
„În Muntele Athos, într-o vizită pe care am făcut-o la Mănăstirea Dohiariu, ne-au vorbit părinții de acolo despre o minunată lucrare a Arhanghelului Mihail în viața unui călugăr”.
„Un călugăr a fost legat cu o piatră grea și aruncat în mare, dar, întrucât nu era deloc vinovat, el a fost salvat și adus, împreună cu piatra respectivă, în biserica unde frații lui se aflau la slujbă”, a spus ierarhul.
„Ne rugăm și noi pentru permanenta cercetare a îngerilor lui Dumnezeu”.
„Fericită este biserica ce îi are ocrotitori, pentru că ei reprezintă înaltele și statornicele modele de slujire ale lui Dumnezeu”, a afirmat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Suntem datori în această zi și permanent să cerem ajutorul lor, precum și ocrotirea în fața tuturor greutăților”, a adăugat la final ierarhul.
Programul liturgic al hramului a început joi seară cu slujba Privegherii, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Din sobor au făcut parte și membrii delegației care însoțește, zilele acestea, racla cu moaștele Sfântului Mucenic Ciprian de la Biserica Zlătari din Capitală în Insula Cipru.
Din aceeași categorie



