PS Timotei Prahoveanul: O întrebare pe care fiecare creştin trebuie să şi-o adreseze zilnic

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit duminică celor prezenți la slujba de la Patriarhie despre întrebarea pe care fiecare creștin trebuie să și-o adreseze zilnic.

Preasfinția Sa a făcut referire la textul evanghelic citit duminică și a explicat că întrebarea pe care dregătorul bogat i-a adresat-o  Mântuitorului Iisus Hristos trebuie să se regăsească zilnic în mintea și pe buzele fiecăruia: ce să fac ca să moștenesc viața de veci?

„Trebuie să avem și noi aceeași întrebare ca a dregătorului din evanghelia de astăzi: Doamne ce să fac ca să moștenesc viața de veci. Punându-ne această întrebare vom găsi și răspunsuri și ne vom bucura întotdeauna de întâlnirea cu Domnul”, a spus ierarhul.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat că trebuie să medităm la acest aspect indiferent de poziția socială sau demnitățile deținute.

„Indiferent cine ești, indiferent cât de mare ai ajuns, chiar dacă ești un om cu demnități publice, chiar dacă ești un om important sau un om necunoscut sau un om care își duce viața într-un mod liniștit deoparte de ochii celor mulți, dacă nu îți adresezi aceeași întrebare ca a tânărului din evanghelia de astăzi esti pe un drum greșit”.

„Ce bine ar fi dacă orice creștin, în fiecare dimineață când s-a trezi ar reflecta la această temă, ce să facă să nu piardă Împărăția Cerurilor”, a spus ierarhul.

În contextul în care dregătorul bogat a plecat întristat după ce Mântuitorul Iisus Hristos l-a sfătuit să își vândă averile și apoi să facă milostenie, ierarhul a reamintit că „bogăția în sine nu este rea cum nici sărăcia nu este virtute” și a oferit un exemplu din scrierile Sfinților Părinți.

„Sfântul Ioan Gură de aur ne spune foarte clar că nu vinul este rău, ci felul în care noi îl consumăm. Niciodată cuțitul cu care tăiem pâinea nu este rău în sine. El poate deveni o armă mortală atunci când îl îndreptăm către un frate al nostru”.

„De aceea, folosirea bogăției, modul în care ne raportăm la ea, ne poate aduce o bogăție veșnică. Sau o bogăție multă aici ne poate duce la sărăcie, pentru că cei care nu se îmbogățesc în Dumnezeu sărăcesc la sfârșitul zilelor lor rămânând doar cu agoniseala de aici din lume”.

Preasfinția Sa a insistat asupra faptului că noi nu trebuie să fim superficiali în împlinirea poruncilor lui Hristos.

„Să nu căutăm doar să bifăm anumite lucruri pe care trebuie să le împlinim doar de dragul împlinirii lor formale”, a spus ierarhul, „ci trebuie să căutăm întotdeauna să zidim în omul din interior și fiecare zidire să fie raportată la Dumnezeu și niciodată îndreptată către oameni”.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie