Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit marți, la Capela Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, o raclă în care se va păstra un fragment din moaștele Sf. Sfințit Mucenic Haralambie și o icoană a sfântului.
I s-au alăturat în slujire Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, Părintele Cristian Colibă, slujitorul capelei, și alți clerici invitați.
După slujba Utreniei și sfințirea celor două odoare, icoana și racla pentru moaștele sfântului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie.
La final, părintele episcop vicar a amintit despre vindecările minunate făcute de Mântuitorul Iisus Hristos și despre viața Sfântului Haralambie, ale cărui moaște se numără între odoarele capelei.
Fidelitatea față de Hristos
„Preot multă vreme și episcop al Bisericii din Magnezia, Sfântul Haralambie reprezintă fidelitatea până la capăt, fidelitatea fără margini față de slujirea Stăpânului”, a subliniat ierarhul.
„Și tot astăzi cinstim pe o martiră din veacul al II-lea al Bisericii, Glicheria, din neam nobil, rămasă fără părinți, crescută printre creștinii din Tracia.”
„Acești doi martiri, care se întâlnesc astăzi în rugăciunile Bisericii, și în special în această biserică, ne arată credința fără margini și ne lasă acest model și nouă, creștinilor de la o asemenea distanță de ei, de la aproximativ 1800 de ani în cazul Sfântului Haralambie, și peste 1850 de ani de la martirul Sfintei Glicheria”, a adăugat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„La acest spital, cu jertfă multă, s-a realizat o raclă și s-a primit o părticică din moaștele Sfântului Haralambie. Iar acestea vor rămâne aici ca mângâiere și nădejde pentru bolnavii din spitalul de alături, dar și pentru credincioșii care vin aici de obicei la slujbe.”
Hirotonie, ridicare în rang și distincție
În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit preot pe Diaconul Andrei Constantin Olinici, care va sluji ca preot de caritate la Clinica ImunoMedica din București.
După slujbă, ierarhul i-a înmânat Părintelui Cristian Colibă, din partea Părintelui Patriarh Daniel, brâul albastru.
„Deși este la începutul drumului său de slujire, primește ca semn de binecuvântare rangul de Sachelar. Este un rang de început, pentru dragostea lui, pentru râvna pe care o are, pentru curajul de a sluji în acest loc”, a spus Preasfinția Sa.
„Cu ajutorul Domnului, sperăm pentru cei care au venit și au participat astăzi la această liturghie arhierească și cei care vin în continuare și se închină moaștelor Sfântului Sfințit Mare Mucenic Haralambie, să îi ajute”, a declarat, pentru Trinitas TV, slujitorul capelei.
„Am văzut că au fost și bolnavi, au fost și aparținători, foarte multe cadre medicale și auxiliare ale acestui spital. Mă bucur foarte mult că suntem gazdă unui astfel de eveniment și sperăm să avem și la anul alte evenimente frumoase și binecuvântate de Dumnezeu.”
De asemenea, părintele episcop vicar a înmânat și Diploma Anului Centenar al Patriarhiei Române domnului Adrian Căpățână, în semn de prețuire și recunoștință pentru apărarea și slujirea credinței creștin-ortodoxe, promovarea culturii și intensificarea vieții creștine.
Capela Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală îi mai are ca ocrotitori pe Sf. Mc. Ignatie Teoforul și pe Sf. Filaret cel Milostiv. Instituția medicală se află la adresa Șos. Viilor nr. 90.
Din aceeași categorie



