Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a condus duminică seara procesiunea din jurul Catedralei Patriarhale cu veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Racla în care se păstrează veșmântul sfintei a fost dusă de la Reședința Patriarhală către Catedrala Patriarhală la momentul începerii Privegherii.
În predica rostită, Părintele Episcop a spus că poporul român are față de Sfânta Parascheva „o evlavie extraordinară” care este „mult anterioară” aducerii moaștelor ei la Iași.
„Chiar și în timpul regimului comunist, în ciuda măsurilor luate, autoritățile nu au putut împiedica valurile de pelerini care pe atunci mergeau zeci sau sute de km pe jos să se închine Sfintei Parascheva în ziua praznicului ei”.
Ierarhul a mai evidențiat că sfinții ne cheamă la comuniune în rugăciune, la mai multă solidaritate creștinească și frățească și la mai mult entuziasm în a păstra pilda sfinților, în a manifesta și mărturisi credința și în a asculta și împlini cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.
Praznicul Sfintei Parascheva, potrivit PS Varlaam Ploieșteanul, este „o chemare pentru fiecare creștin și creștină ca indiferent de vârstă să cultive comuniunea cu Dumnezeu cel în Treime închinat și comuniunea cu sfinții, pentru că de la Dumnezeu și prin intermedierea sfinților ne vine harul care ne întărește ostenelile noastre în a cultiva credința, în a săvârși faptele bune, în a arăta iubirea față de Dumnezeu în faptele iubirii creștine”.
La finalul slujbei racla cu veșmântul Sfintei Parascheva a fost purtată în procesiune în jurul Catedralei Patriarhale.
Veșmântul a fost adus de la Iași și a acoperit o vreme îndelungată moaștele sfintei.
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



