PS Varlaam Ploieșteanul: Postul Mare este o ofrandă a noastră adusă lui Dumnezeu

„Postul Mare este o ofrandă, o jertfă a noastră adusă lui Dumnezeu”, a explicat duminică Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală.

Preasfinția Sa a precizat că pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, ofranda noastră trebuie însoțită de iertarea semenilor noștri.

„Postul de 40 de zile este o ofrandă, este o jertfă a noastră adusă lui Dumnezeu, din dragoste față de Dumnezeu și din dorul întâlnirii cu El. Nicio jertfă a noastră adusă lui Dumnezeu Dăruitorul, de la Care coboară toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit, nu este primită dacă nu este adusă în stare de iertare a noastră cu toți semenii noștri”.

„Vedem că Mântuitorul în multe rânduri subliniază importanța iertării și condiționează iertarea noastră de către Dumnezeu Tatăl nostru Cel Ceresc de modul în care noi iertăm semenilor noștri”, a subliniat ierarhul.

Să postim cu discreție și delicatețe

Totodată, Părintele Episcop Vicar a precizat că rugăciunea pe care o înălțăm către Dumnezeu trebuie să ne găsească. trebuie să ne găsească împăcați cu aproapele nostru.

„Iată, deci, că rugăciunea noastră ajunge înaintea tronului lui Dumnezeu, numai dacă o rostim dintr-o inimă curățită de orice gând de răzbunare, de invidie, de dispreț față de cei care ne-au greșit. Dar această iertare, cum este și aceea din cadrul Vecerniei din seara aceasta, nu trebuie să fie cu un gest formal, cu un simplu ritual, ci ea trebuie să izvorască din adâncul inimii”, a transmis Preasfinția Sa.

În partea a doua a cuvântului, PS Varlaam a vorbit despre cum trebuie să postim: cu discreție și delicatețe.

„Mântuitorul ne îndeamnă ca să facem postul cu multă discreție, cu multă delicatețe, nu pentru a fi văzuți de oameni, ci dintr-o dragoste sinceră a noastră pentru Hristos, pentru Dumnezeu, din dorința de a restaura comuniunea cu El pe care am stricat-o prin săvârșirea păcatului”, a transmis acesta.

Fără post nu există Înviere

Postul Mare este vremea unei nevoințe mari decât oricând, pentru a ne putea bucura de Învierea Domnului.

„Este perioada în care noi creștinii suntem chemați să postim mai mult decât oricând în restul anului, pentru că este postul cel mai aspru, care ne pregătește pentru a întâmpina Sfintele și Mântuitoarele pătimiri ale Domnului, cele îndurate de bună voie pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

„Ne pregătim în această perioadă de post să fim alături de Domnul când va fi coborât de pe Cruce și așezat în mormânt, ca să ne bucurăm a treia zi de Învierea Lui Biruitoare din morți”, a spus Preasfinția Sa.

Părintele Episcop Vicar nu a încheiat înainte de a îndemna la strângerea „comorilor nepieritoare: faptele bune, rugăciunea, postul, iertarea”.

„Adunând în inima noastră aceste virtuți, aceste lumini ale Harului Duhului Sfânt, refacem, restaurăm comuniunea noastră cu Dumnezeu Cel nelimitat și veșnic, despărțindu-ne de lucrurile din lumea aceasta care sunt limitate și trecătoare. Mântuitorul ne încredințează, în finalul Evangheliei ascultate astăzi, că acolo unde este comoara noastră, acolo este și inima noastră”, a conchis PS Varlaam.

În timpul Sfintei Liturghii s-au rostit rugăciuni pentru pace, în contextul împlinirii a patru ani de război distrugător în Ucraina.

Din aceeași categorie