PS Varlaam Ploieșteanul: Sfințenia este oferită tuturor, indiferent de neam sau condiție

„Sfințenia este oferită tuturor, indiferent de neam sau condiție”, a spus duminică, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, cu ocazia sfințirii Bisericii „Buna Vestire” din Ploiești.

Cu acest prilej PS Varlaam Ploieșteanul a amintit că Biserica Ortodoxă Română a canonizat, în 2025, 16 femei românce.

„Pe parcursul acestui an, în zilele de prăznuire sau în apropierea lor, vor avea loc și proclamările locale. Prin această hotărâre s‑a arătat că sfințenia este oferită tuturor – bărbați și femei, copii și bătrâni, indiferent de neam sau condiție – deoarece toți oamenii sunt chemați la sfințenie, după cum spune Mântuitorul: Fiți dar desăvârșiți, precum și Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este”, a spus ierarhul.

De ce le cinstim pe Femeile Mironosițe

Modelul Sfintelor Femei Românce și al tuturor femeilor creștine este reprezentat de Femeile Mironosițe. Acestea au fost primele care au fost încredințate de Învierea Domnului Hristos, iar curajul lor rămâne pilduitor pentru toți creștinii.

„Iată de ce Biserica le‑a cinstit pe Femeile Mironosițe și pe femeile creștine, care au îmbogățit calendarul prin numărul mare de sfinte, multe dintre ele plătind cu viața pentru credința în Hristos – sfintele mucenițe”.

„De‑a lungul istoriei, numeroase femei creștine au dat naștere unor copii sfinți, care au ajuns mari păstori ai Bisericii, ele însele nevoindu‑se și ajungând la o înaltă treaptă a sfințeniei”, a transmis Preasfinția Sa.

Depășirea legilor firii

PS Varlaam Ploieșteanul a subliniat faptul că după Înviere, Hristos avea același trup, dar nu mai era constrâns de limitările impuse de această lume.

„Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, nu mai are nevoie de nimic din lumea aceasta. El nu mai suferă nicio constrângere a legilor acestei lumi: nici timpul, nici spațiul, nici foamea, nici oboseala, nici setea nu mai au vreun efect asupra Lui”.

„Și, când Domnul i‑a îndemnat, zicând: Priviți mâinile și picioarele Mele, că Eu sunt; pipăiți‑Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum vedeți că Eu am, a cerut apoi și mâncare, pentru ca ei să se încredințeze că a înviat cu adevărat din morți, având același trup pe care l‑a luat la zămislirea Sa de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, însă un trup eliberat de orice constrângere”, a explicat Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, PS Varlaam Ploieșteanul a oferit, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mai multe diplome și distincții tuturor celor care au ajutat la finalizarea lucrărilor la Biserica „Buna Vestire”.

Cu ocazia finalizării lucrărilor de restaurare, Biserica a primit un al doilea hram, „Sfintele Femei Mironosițe”.

Din aceeași categorie