Promoția 1984 a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, pe atunci Institutul Teologic Universitar, s-a reunit astăzi, după 30 de ani de la absolvire. Catalogul a fost strigat în Aula „Dumitru Stăniloae” a instituției. La festivitate a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, absolvent al promoției.
"Ne îndreptăm iată promoţia 1984 spre cel de-al patrulea deceniu de la finalizarea şcolii cu gândul că puţin câte puţin anii se aşează, nădăjduim şi experienţa şi curajul mărturisitor sperând în mila Domnului că experienţa acumulată de preoţi în toată această perioadă va fi adâncită şi lărgită spre slava lui Dumnezeu şi spre binele enoriaşilor care aşteaptă de la preoţii lor cu exigenţă crescândă, o prezenţă liturgică pe de o parte, dar şi cultural-filantropică, misionară pe de altă parte", a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Alături de absolvenţii promoţiei 1984 s-au aflat şi foşti profesori şi îndrumători. Cu toții au rememorat anii studenției și i-au pomenit pe cei trecuți la Domnul.
Festivitatea a fost precedată, în cursul dimineții, de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum.
Foto: ZIARUL LUMINA
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



