S-au împlinit 50 de ani de la cea mai importantă descoperire arheologică privind creștinismul timpuriu din România

În urma unor ploi torențiale, în vara anului 1971, a ieșit la iveală în comuna tulceană Niculițel o bazilică din secolele 4-5 care urma să devină cea mai importantă descoperire arheologică privind creștinismul timpuriu din România.

Sub altarul bazilicii au fost găsite trupurile (scheletele) întregi a patru martiri creștini și o inscripție care menționează numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos

Numele lor apărea deja, în această ordine, în Martirologiul Ieronimian, la data de 4 iunie, unde scrie că ei au suferit martiriul alături de alți 25 confrați în cetatea Noviodonum (azi Isaccea, la 10-12 km de locul bazilicii).

Tot în cripta de sub altarul bazilicii (martiricon) s-au găsit și alte oseminte de martiri neidentificați încă.

„Descoperirea de la Niculițel a venit într-un moment cum nu se poate mai oportun, căci se încercase, într-un studiu din anii din urmă, să se nege sau să se micșoreze valoarea documentară a martirologiilor atât pentru Dobrogea, cât și în general. Acum se vede cât de șubredă a fost această încercare”, notează Acad. Emilian Popescu într-unul din studiile sale.

După descoperire, moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip au fost mutate la Mănăstirea Cocoș, din apropiere.

Prin arhitectură și prin numărul mare al moaștelor descoperite, martiriconul de la Niculițel este un monument unic în Europa, dar și cea mai veche construcție de acest gen din România.

Totodată, racla funerară din lemn de brad, unde au fost găsite osemintele celor patru martiri repre­zintă cea mai veche raclă creștină păstrată și cu­noscută până acum în lume. Ea se află expusă în Muzeul de Istorie și Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, din Tulcea.

Fragmente din moaștele descoperite la Niculițel au fost așezate și în piciorul Sfintei Mese din Altarul Catedralei Naționale.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la această descoperire, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în care subliniază faptul că „martirii lui Hristos sunt izvor de lumină și sfințenie peste veacuri”.

Sursă foto: Facebook / Bazilica Paleocreștină de la Niculițel

Sursa: Basilica.ro