Să devenim pământ bun: PS Timotei Prahoveanul, despre primirea cuvântului lui Dumnezeu

„Să ne ajute Dumnezeu ca fiecare dintre noi, indiferent de starea în care ne aflăm acum, lângă drum sau pe piatră, sau printre mulți spini, să devenim pământ bun”, a îndemnat Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor în Parohia „Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos” din Parepa‑Rușani, județul Prahova.

Preasfinția Sa a subliniat importanța asumării și urmării cuvântului lui Dumnezeu, care „hrănește mai mult decât bucatele”.

„Avea să sature cu o asemenea mulțime de ascultători plini de râvnă care de dimineață până seara au ascultat”.

În acest sens, ierarhul a avertizat că deși oamenii își doresc să asculte cuvântul dumnezeiesc, devenind pământ roditor, totuși nu îl împlinesc în totalitate: „Constatăm, într-o notă de sinceritate, că nu suntem pământul cel bun, că nu receptăm cuvântul lui Dumnezeu”.

„Dacă suntem pământ pietros, pământ bătătorit, dacă suntem împresurați peste măsură de grijile lumii, va trebui să luăm aminte”, a spus Preasfinția Sa.

Lucrarea sufletului

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat că dobândirea unei inimi roditoare presupune o lucrare permanentă asupra propriei persoane: „Fiecare dintre noi are datoria de a lucra ogorul inimii lui”.

„Sufletul are nevoie de o lucrare foarte susținută, de curățirea lui”, a spus Preasfinția Sa.

„Mesajul Evangheliei de astăzi, iubiți credincioși, este acela de a deveni pământ bun. Chiar dacă suntem risipiți, chiar dacă suntem mereu într-o cursă amețitoare și neprietenoasă a celui viclean care umblă răcnind ca să ne prindă și pe noi”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat necesitatea perseverenței în această lucrare duhovnicească: „Avem datoria să lucrăm pământul acesta și când este sărac și când este pietros”.

Ajutorul lui Dumnezeu

Referindu-se la Pilda semănătorului, ierarhul a subliniat legătura cu rugăciunea pe care preotul o rostește înainte de citirea Sfintei Evanghelii: „Așa trebuie să procedăm și noi. Să cerem ca Dumnezeu să lumineze mintea noastră pentru înțelegerea Cuvântului Lui Dumnezeu”.

„Vă îndemn ori de câte ori veniți la biserică, spuneți împreună cu preoții dumneavoastră, din toată inima: Luminează întunericul inimii mele, pentru a auzi, a înțelege și mai ales a împlini Cuvântul lui Dumnezeu”.

„Să-L rugăm pe Dumnezeu ca acest ogor nou, pe care l-am putea avea în inima noastră, să-l umple de darul binecuvântării Sale și de cuvintele Sale izvorâtoare de viață”, a mai spus Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Ionuț Negoiță și a acordat ordine și distincții ctitorilor și binefăcătorilor lăcașului de cult.

Din aceeași categorie