

„Să nu trecem nepăsători pe lângă suferința altora, să ne oprim, să privim, să atingem cu blândețe, să mângâiem, să îi iubim și să fim milostivi cu cei aflați în suferință”, a îndemnat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în predica rostită duminică la Catedrala Patriarhală.
Preasfinția Sa a oferit acest îndemn, explicând textul Evangheliei citite la Sfânta Liturghie, în care Mântuitorul Iisus Hristos a înviat fiul unei văduve.
„Compasiunea noastră, dragostea noastră, mai mică sau mai mare, poate învia inima celor de lângă noi care sunt în suferinţă. Aşa lucrează Dumnezeu în lume, prin oameni milostivi, prin oameni cu inima deschisă şi plină de bunătate şi de iubire”, a subliniat ierarhul.
Întâlnirea dintre viață și moarte
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a spus că întâlnirea dintre cortegiul funerar care îl ducea pe tânăr la mormânt și Mântuitorul Iisus Hristos este o întâlnire între viață și moarte, între nădejde și durere, între Dumnezeu și omul care nu mai are puterea să spere, să nădăjduiască.
În acel moment, Domnului I s-a făcut milă de femeia văduvă care își pierduse unicul fiu, singura sa speranță. „Hristos, Domnul, nu doar o privește pe mama îndurerată cu milă, ci suferă împreună cu ea”.
„Compasiunea profundă a Domnului, la care face referire textul Evangheliei de astăzi, se exprimă și fizic, adică poate fi trăită și trupește această durere, această suferință și ne îngăduie să intrăm astfel în comuniune cu aproapele nostru, să aducem alinare, să aducem mângâiere”.
Hristos, aflat la începutul misiunii sale, înfruntă moartea față în față și o va înfrunta definitiv pe cruce și atunci când va coborî la iad.
„Miezul, inima acestei Evanghelii, nu este doar despre minunea învierii, despre înviere doar, ci este și despre compasiunea, despre duioșia aceasta a lui Iisus față de mama acestui tânăr”.
Dumnezeu ne cercetează
La finalul Evangheliei de astăzi se spune că „frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său (Luca 7:16)”.
„Într-adevăr Dumnezeu ne cercetează şi pe noi. Ne cercetează de multe ori prin suferință, prin bucurie, prin cuvântul Său, prin viaţa Bisericii, prin oamenii care sunt trimişi în calea noastră”.
„Să nu lăsăm această cercetare a Domnului să treacă pe lângă noi fără un folos. Să-L primim pe Dumnezeu în cetatea inimii noastre, ca El să ne poată spune şi nouă, ca atunci în cetatea Nain: ție îți zic, scoală-te!. Să ne ridicăm şi noi din moartea nepăsării, a păcatului, să ne deschidem inimile spre iubirea lui Dumnezeu şi să trăim viaţa noastră ca dar şi ca binecuvântare a Lui”, a îndemnat Preasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost realizată o colectă pentru persoanele afectate de explozia din Capitală.
Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou
Duminică dimineață au debutat manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Au fost așezate spre închinare moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Noul Hozevit.
Din aceeași categorie


