Sute de credincioși au adus cinstire astăzi, 6 decembrie 2013, moaștelor Sfântului Nicolae de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală. Lăcașul de cult adăpostește mâna dreaptă a Sfântului ierarh Nicolae. Cu prilejul acestei sărbători, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Episcop-vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
De sărbătoare a Sfântului ierarh Nicolae, Preasfințitul Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul i-a îndemnat pe credincioși să-și îndrepte atenția spre copiii care sunt în prag de abandon școlar.
„Prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae este un prilej de a ne hotărâ din nou ca şi noi să imităm viaţa şi faptele sale minunate şi să salvăm aceşti copii de la un viitor trist, de la un viitor trăit sub semnul sărăciei, al izolării şi al marginalizării. Pentru că cine nu are şcoală, cine nu are carte, după o zisă înţeleaptă a poporului nostru, nu are parte. De aceea, este un mare gest de iubire creştinească ajutorarea copiilor ca aceştia să îşi poată continua studiile, iar cu ajutorul studiilor mai târziu să poată duce o viaţă cinstită şi onestă în societatea noastră”, a spus Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul Episcop-vicar Patriarhal, potrivit Radio TRINITAS.
Biserica „Sfântul Gheorghe” - Nou face parte din aceeaşi serie tipologică arhitecturală, alături de biserica Mănăstirii „Radu Vodă”, de cea a Patriarhiei şi de bisericile mănăstirilor Cotroceni, şi Văcăreşti, preluând tipul bisericii cu plan triconc, cu pronaos supralărgit, a lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş.
Mâna Sfântului Nicolae la Biserica Sf. Gheorghe Nou
De 400 de ani, Biserica voievodală 'Sfântul Gheorghe Nou' din Bucureşti, amplasată la kilometrul zero al României, ocroteşte mâna dreaptă a Sfântului Nicolae.
Întâi, trebuie spus că Sfântul Nicolae a trecut la Domnul la începutul secolului al IV-lea şi a fost înhumat în locul său de origine, Mira Lichiei, unde a şi păstorit ca ierarh. După moartea sa, Biserica a organizat pelerinaje la mormânt, iar vestea despre viaţa şi faptele săvârşite de marele ierarh a făcut înconjurul Europei. Prin anul 1087, mormântul a fost deschis de nişte negustori italieni, care au dus moaştele sfântului la Bari, în sudul Italiei. Mult mai târziu, un călător valah a luat cu sine, la bordul unei corăbii ancorate în portul Constanţa, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, pe care a dăruit-o Mitropoliei din Bucureşti. Unele surse spun că mâna sfântului i-a fost trimisă lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin român, ca semn de preţuire pentru vitejia domnitorului împotriva păgânismului.
În continuare, voievodul Mihai Viteazul a îmbrăcat caseta în care se aflau sfintele moaşte cu aur de 24 de carate, argint şi nestemate şi le-a oferit Bisericii bucureştene 'Sfântul Gheorghe Nou', fapt atestat de documente istorice de la sfârşitul secolului al XVI-lea: 'Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie'.
Foto: Ziarul Lumina
Din aceeași categorie



