Sărbătoarea Sfântului Meletie, în Capitală

Comunitatea ortodoxă a surzilor din Bucureşti şi-a cinstit la 12 februarie 2012 ocrotitorul, pe Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari.

Sărbătorirea hramului acestei comunităţi a avut loc la Biserica “Sfântul Elefterie -Vechi”, singurul lăcaş de cult din Capitală unde se oficiază Sfânta Liturghie în limbaj mimico-gestual. Slujba a fost săvârșită de de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează TRINITAS TV. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a explicat de ce Sfântul Meletie este ocrotitorul surzilor.

Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vorbit celor prezenţi despre momentul în care Sfântul Meletie a venit în Antiohia să vestească cuvântul lui Dumnezeu. Sfântul a mărturisit dogma Sfintei Treimi stabilită la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, însă un arhidiacon de credinţă ariană, eretic, i-a acoperit gura cu mâna. Din această cauză Sfântul Meletie a ridicat trei degete închipuind cele trei persoane ale Sfintei Treimi după care arătat numai un singur deget închipuind singura Fiinţă a Dumnezeiri. Apoi încercând să îi ţină şi mâna, Sfântul Meletie a mărtuirisit cu gura dogma Sfintei Treimi. Pentru acest moment din viaţa Sfântului, comunitatea de hipoacuzi din bucureşti şi l-a ales ca ocrotitor, a mai mărturisit Preasfinţia Sa.

Comunitatea ortodoxă a surzilor din Bucureşti a luat fiinţă în anul 2004 şi are în jur de 2000 de credinciosi, de toate vârstele.

Sursa: basilica.ro

Din aceeași categorie