Școala Gimnazială Sfinții Trei Ierarhi și-a sărbătorit ocrotitorii

Școala Gimnazială „Sfinții Trei Ierarhi” a Paraclisului Universitar „Sfântul Nicolae”, ajunsă în cel de-al patrulea an de existență, şi-a sărbătorit joi, 30 ianuarie 2014, ocrotitorii, pe sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Momentul festiv s-a desfăşurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Cuvântul de deschidere i-a aparţinut doamnei prof. Nicoleta Sive, Directorul Şcolii.

 „Noi, dascălii Şcolii Gimnaziale Sfinţii Trei Ierarhi am răspuns chemării Bisericii în care ne închinăm lui Dumnezeu, prin glasul părintelui Vasile Gavrilă, am primit în dar aceşti copii pentru a-i călăuzi, pentru a-i învăţa, pentru a-i modela având un singur model, Modelul desăvârşit Dumnezeu (…) Patronajul sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur nu ne este doar binecuvântare, ci şi înaltă chemare. Am dorit să ne împărtăşim din harul pe care ei l-au primit nu numai ca iluştrii ucenici în anii studiilor, dar şi ca mari dascăli ai lumii şi ierarhi care vor străluci de-a pururi în conştiinţele şi inimile dascălilor şi pedagogilor creştini”, a mărturisit  doamna prof. Nicoleta Sive.

Apoi, pr. paroh Vasile Gavrilă și-a exprimat angajamentul în numele Școlii Gimnaziale Sfinții Trei Ierarhi de a pregăti elevii acestei instituții de învățământ pentru lumea aceasta și pentru Împărăția lui Dumnezeu: „Astăzi, ne-am adunat în această comuniune festivă sub binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru a-i sărbători pe Sfinții Trei Ierarhi ca mari dascăli ai lumii. Cine ar putea să-i evoce mai bine și mai frumos decât dascălii și învățăceii. Ne propunem ca prin Școala Gimnazială Sfinții Trei Ierarhi să rodim în ogorul semănat de ei așa cum au rodit marile școli ce i-au avut călăuzitori pe Sfinții Trei Ierarhi. Vă rugăm Preafericirea Voastră să primiți recunoștința noastră pentru binecuvântarea ce ne-ați acordat-o, precum și angajamentul nostru în fața lui Dumnezeu, a Sfinților Trei Ierarhi și a Preafericirii Voastre ca păstor al Bisericii lui Hristos, că ne vom strădui fără a precupeți vreun efort pentru a împlini la nivelul cel mai înalt vocația de dascăli creștini pregătind copiii pentru lumea aceasta și pentru Împărăția lui Dumnezeu după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care vedea în fiecare copil un atlet al lui Hristos și un fiu al Împărăției lui Dumnezeu”.

În continuare, corul Școlii Sfinții Trei Ierarhi au interpretat mai multe cântece religioase. A urmat apoi sceneta: O altfel de lecţie: învăţând despre Sfinţii Trei Ierarhi interpretată de elevii Şcolii Sfinţii Trei Ierarhi din Bucureşti. Programul artistic a continuat prin concertul  grupului psaltic al Bisericii Sfântul Nicolae - Paraclis Universitar care a intonat mai multe cântări închinate Sfinților Trei Ierarhi.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de binecuvântare şi a oferit Școlii Gimnaziale Sfinții Trei Ierarhi Diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României și trei medalii omagiale cu chipurile Sfinților Trei Ierarhi. De asemenea, Preafericirea Sa a mai oferit daruri elevilor și cadrelor didactice ale școlii.

De asemenea, în Sala Europa Christiana a fost vernisată expoziția „Sub ocrotirea Sfinților Trei Ierarhi” unde cei prezenți au putut admira icoane și fotografii din viața bisericii și a școlii.

Şcoala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi” funcţionează cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și este un proiect izvorât dintr-o nevoie a comunităţii, un proiect-răspuns şi soluţie pentru tinerele familii, care se confruntă cu experienţe dificile în eforturile lor de a-şi educa şi forma copiii armonios şi sănătos. Școala „Sfinții Trei Ierarhi” este o unitate şcolară ce pune în centrul atenţiei educaţia înalt calitativă a copiilor şi spiritul valorilor creştine. Nu este o şcoală confesională, dar mediul educaţional în care se desfăşoară activitatea se bazează pe armonia şi sensurile creştin-ortodoxe.

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie