
În biserica parohiei Otopeni a avut loc astăzi ședința administrativă a preoților din cuprinsul Protoieriei Ilfov Nord. Întrunirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează Agenția de știri Basilica.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Centrului Eparhial.
În deschidere, în contextul Anului omagial şi comemorativ 2017, pr. Ioniță Mircea de la parohia Gruiu a susținut un referat cu tema „Patriarhul Justinian Marina”. În cadrul alocuţiunii a fost prezentată viața, activitatea și contribuția acestuia în apărarea Ortodoxiei, într-o perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă.
După susținerea referatului, Preasfințitul Timotei Prahoveanul a adus completări despre activitatea vrednicului de pomenire patriarh Justinian, evidențiind evenimente mai puțin cunoscute, desprinse din cercetările personale.
În cadrul ședinței, Pr. Protopop Cristian Burcea a adus la cunoștință preoților aspecte importante privind viața administrativ-bisericească a parohiilor, subliniind necesitatea unei mai bune implicări în problemele cu care se confruntă unitățile bisericești din teritoriu.
La final, Preasfințitul Părinte Timotei a mulțumit clericilor pentru participare și i-a sfătuit să urmeze exemplul vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina.