„Sfântul Elefterie reprezintă un model strălucit pentru întreaga Biserică și pentru familiile creștine”, a subliniat luni Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Elefterie” – Nou, Paraclis Patriarhal din Capitală.
Ierarhul a amintit că viața Sfântului Elefterie s-a desfășurat într-un context istoric extrem de dificil: „Perioada în care a trăit el a fost o perioadă a unor grele încercări, a unei persecuții care a durat mai bine de 250 de ani”.
Referindu-se la familia sfântului, Preasfinția Sa a evidențiat rolul mamei sale în formarea duhovnicească a acestuia: „Mama lui, Antia sau Evantia, era o femeie profund credincioasă. Aceasta i-a inspirat din copilărie, din primii ani ai vieții, dragostea față de învățătura creștină”.
În slujba Bisericii
Episcopul vicar a subliniat chemarea deosebită a Sfântului Elefterie și slujirea sa timpurie în Biserică: „Hirotonia lui, atât de devreme avea să confirme o excepțională trăire și dorire de slujire a Bisericii”.
Vorbind despre mărturisirea credinței, ierarhul a arătat că Sfântul Elefterie „n-a cedat sub nicio formă înaintea amenințărilor demnitarilor care aveau puterea asupra vieții lui”.
„La chinurile la care a fost supus, el a ieșit biruitor. Aceeași tărie, aceeași râvnă pentru cuvintele Evangheliei l-a făcut pe împărat să poruncească decapitarea lui”, a adăugat Preasfinția Sa.
Ierarhul a evidențiat actualitatea mesajului Sfântului Elefterie pentru credincioșii de astăzi: „Cel mai important mesaj este acela al iubirii dintre creștini. Dragostea acelor creștini a uimit lumea”.
„Sângele martirilor a fost sămânța cea bună care a crescut mai târziu Biserica”.
Redarea frumuseții de altădată
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit și despre importanța bisericii care și-a sărbătorit hramul: „Cu mari sacrificii, cu marea jertfă a părintelui paroh, ajutat de câteva persoane îndeosebi, a reușit să redea frumusețea ei”.
„O biserică care este frecventată de credincioși capătă sigur o rezonanță și sărbătoarea hramului și anumite sărbători ale bisericii respective”, a adăugat Preasfinția Sa.
Episcopul vicar a amintit că lăcașul de cult deține în patrimoniu și cinstitele moaște ale sfântului ocrotitorului lăcașului de cult.
Biserică plină
Părintele paroh și protopop al Sectorului 6 al Capitalei, Valer Ulican, a adresat un cuvânt de mulțumire, subliniind importanța sărbătorii hramului și a prezenței ierarhului: „Preafericirea Sa a binecuvântat ca întotdeauna la această sărbătoare închinată ocrotitorului bisericii noastre să avem un ierarh”.
Preotul a evidențiat slujirea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, apreciind modul în care ierarhul se adresează credincioșilor: „Îi mulțumim încă odată Preasfinției Sale pentru cuvântul său de învățătură bogat, pentru dragostea pe care o are față de preoții acestei sfinte biserici și de credincioșii parohiei noastre”.
Totodată, părintele Valer Ulican a mulțumit enoriașilor pentru participare, subliniind că, „deși este o zi lucrătoare, biserica noastră a fost plină”.
Programul evenimentelor
Programul de hram al Paraclisului Patriarhal „Sfântul Elefterie” – Nou a început sâmbătă, când copiii participanți la atelierul de pictură al parohiei au primit diplome și daruri.
Din aceeași categorie



