Sfânta Cruce

Creştinii ortodocşi se vor afla mâine, 18 martie 2012, în a treia duminică din Postul Sfintelor Paşti, închinată Sfintei Cruci. Întrucât Sfânta Cruce are o semnificaţie profundă, raportând-o la viaţa noastră duhovnicească, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit cinstirea Sfintei Cruci la mijlocul Postului Mare pentru a ne întări duhovniceşte în urcuşul nostru spiritual spre Înviere.

Crucea a apărut în contextul istoric ca și instrument de tortură și ucidere, însă va cunoaşte o evoluţie simbolică deosebită, prin Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos pe ea, devenind instrumentul mântuirii oamenilor şi fiind adoptată de creştini ca simbol material al Jertfei Domnului şi purtătoare a puterii harice a acesteia.

Totodată, Crucea este unanim recunoscută şi de către cei care nu o cinstesc, ca fiind semnul religios al creştinilor, însă ea nu ar fi fost astfel prezentă în memoria colectivă dacă nu ar fi fost adoptată ca obiect de cult, dacă teologii nu i-ar fi revelat semnificaţiile adânci, dacă artiştii şi poeţii nu i-ar fi exaltat frumuseţea în operele lor.

Trecerea de la o cinstire particulară creştină, așa cum se întâmpla în primele secole ale creştinismului, la o manifestare în mod public s-a făcut începând cu secolul al IV-lea, fapt ce se datorează, în primul rând, a apariţiei pe cer a semnului crucii, prin care împăratul Constantin cel Mare câştigă lupta din anul 312 împotriva lui Maxenţiu, şi, în al doilea rând, prin descoperirea Crucii la anul 326 de către mama Sfântului Constantin cel Mare, Sfânta Elena.

Cultul Sfintei Cruci a fost dezvoltat o dată cu sfinţirea din 13 septembrie 335 a vestitei biserici a Sfântului Mormânt cu basilica Sfintei Cruci, construite de împăratul Constantin cel Mare pe locul răstignirii Domnului Iisus Hristos, informează Ziarul Lumina. În această basilică a fost depusă cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, care a devenit loc de pelerinaj.

Cultul liturgic al cinstirii Sfântului Lemn s-a dezvoltat în secolul al VII-lea, când, în anul 629, împăratul Heraclius a recuperat Sfânta Cruce luată de regele Chosroes al perşilor în anul 614 şi a depus-o la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adăugând o nouă strălucire cultului public al Sfântului Lemn. Din cauza pericolului invaziilor arabe asupra Locurilor Sfinte, Lemnul Sfintei Cruci a fost depus la biserica Sfânta Sofia, iar apoi părţi din ea au fost împrăştiate în toată lumea creştină. Părţi din Lemnul Sfânt au ajuns şi în ţara noastră.

Cinstirea Sfintei Cruci s-a manifestat prin numeroase forme, precum facerea semnului Sfintei Cruci sau închinarea şi invocarea ei în diverse împrejurări şi momente, pelerinajele, zidirea de biserici închinate Sfintei Cruci, cuvântări şi imne de laudă, dar cea mai importantă formă de cinstire a fost şi este cea a sărbătorilor, adică a zilelor liturgice rânduite de Biserică.

Astfel, ca și sărbătoare, cinstirea Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea şi este cu dată variabilă. După cum aflăm din Liturgica Generală a părintelui prof. dr. Ene Braniște, caracteristica slujbei din această sărbătoare este ritualul scoaterii solemne şi venerării Sfintei Cruci, care are loc între Utrenie şi Liturghie. El înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau înălţării solemne şi a venerării generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor, dar care a pierdut din importanţă şi din strălucirea de odinioară, deoarece a fost eclipsată de ritualul posterior al Prohodului.

Sărbătoarea are la origine mutarea unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci de la Ierusalim la Apameia pentru construcţia unei biserici. Potrivit Typikon-ului catedralei Sfintei Sofia din secolele IX-X, praznicul Sfintei Cruci apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica. Prăznuirea s-a extins la întreaga săptămână a IV-a, pentru a permite populaţiei să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn: zilele de marţi şi miercuri erau rezervate bărbaţilor, iar cele de joi şi vineri, femeilor.

Din cauza faptului că praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, pentru a solemniza mai mult sărbătoarea Sfintei Cruci a fost necesar transferul praznicului Înjumătăţirii postului într-o zi de duminică. Crucea are un rol fundamental în anul liturgic şi mai cu seamă în timpul Postului Mare, în care îi sunt consacrate numeroase tropare. Ea este semnul pogorârii lui Hristos şi al iubirii Sale de oameni mântuitoare.

Sursa: basilica.ro