Pelerinii veniţi pe Colina Bucuriei să se închine Cinstitului Cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, unui fragment din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi moaştelor Sfântului Dimitrie, Ocrotitorul Bucureştilor au putut participa astăzi, 25 octombrie 2011, la sfintele slujbe oficiate în Catedrala Patriarhală.
Începând cu ora 08:00 a fost oficiat Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, apoi Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic Evloghia al Catedralei Patriarhale.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a rostit un cuvânt de învăţătură.
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



