Duminică, 20 octombrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Artemie. Anul acesta, moaștele Sfântului Mucenic Artemie vor fi aduse de la Mănăstirea Căldărușani la Catedrala Patriarhală cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Un fragment din moaștele sale se află din prima jumătate a secolului al XVII-lea la Mănăstirea Căldărușani din București.
Sfântul Artemie a fost comandant în oastea Sfântului Constantin cel Mare şi a fost martor la toate marile lui înfăptuiri.
A văzut pe cer semnul Crucii, a participat la lupta de la Pons Milvius în anul 312 şi, potrivit tradiţiei, a însoţit-o la Ierusalim pe Sfânta Elena, fiind de faţă la aflarea lemnului Sfintei Cruci.
După moartea Sfântului Constantin (†337), la porunca împăratului Constanţiu, Sfântul Artemie a aflat şi a adus la Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli Andrei, Luca şi Timotei. Fiind apoi numit guvernator al provinciei Egiptului, ca duce şi trimis împărătesc (dux, augustalis), s-a străduit pentru dezrădăcinarea idolatriei şi creşterea Bisericii. Iar în timpul împăratului Iulian Apostatul, Sfântul Artemie a mers la Antiohia şi l-a mustrat pe împărat pentru lepădarea de Hristos şi pentru că nu a urmat credinţei şi purtării Sfântului Constantin cel Mare. De aceea, după ce a fost supus la chinuri, marele duce Artemie a primit moarte mucenicească prin tăierea capului, în anul 362.
Moaştele Sfântului Artemie au fost mutate la Constantinopol, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Oxia, unde erau foarte cinstite pentru darul minunat al tămăduirii bolilor, îndeosebi a diferitelor forme de hernie. Astăzi, părţi din moaştele sale se află la Mănăstirea Constamonitu, din Muntele Athos, dar şi în ţara noastră, la Mănăstirea Căldăruşani (Ilfov) şi în alte sfinte locaşuri.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



