În Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei a avut loc în această seară, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, spectacolul cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor
După cum ne informează Radio TRINITAS Patriarhul României le-a mulţumit, la final, copiilor pentru modul artistic prin care au înţeles să transmită celor din jur milostenia şi iubirea lui Dumnezeu.
„Este semnificativ faptul că atunci când o idee este exprimată artistic, nu doar prin memorare, ea rămâne mai adânc imprimată în sufletul copiilor. De aceea, colindele din seara aceasta s-au completat cu diferite scenete artistice într-o diversitate de culori, de gesturi, reflecţii scurte, dar esenţiale pentru a transmite mesajul bunătăţii, al generozităţii”.
Spectacolul a reunit peste 500 de copii din Arhiepiscopia Bucureştilor, care au participat la taberele de creaţie creştină din cadrul Proiectului educaţional „Alege Şcoala!”. Evenimentul a fost organizat de Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor în colaborare cu parohiile din cuprinsul Protopopiatelor I, II şi III Capitală şi cu sprijinul profesorilor metodişti de Religie din Bucureşti. El se află la cea de-a treia ediţie.
Manifestarea a început cu vernisajul expoziţiei Licăr de lumină în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Lucrările expuse au fost realizate de copii din toată ţara, prin taberele de creaţie desfăşurate în cadrul proiectului Alege şcoala! şi constă în desene, picturi, icoane pe lemn şi sticlă, colaje şi eseuri.
În deschidere, Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal le-a adresat un cuvânt de binecuvântare.
„Un astfel de eveniment constituie o încurajare şi totodată o confirmare a faptului că avem copii foarte talentaţi care sub oblăduirea şi binecuvântarea bisericii ştiu să-şi canalizeze energia, să-şi cultive şi să-şi lucreze darurile sau talanţii cu care fiecare copil vine în lume”.
Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediţie, a fost organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române
Sursa: basilica.ro
Din aceeași categorie



