Sfinţii Trei Ierarhi au fost apărătorii săracilor

Credincioşii ortodocşi îi sărbătoresc, astăzi, 30 ianuarie 2014, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Sfinţii Trei Ierarhi sunt cei care au luptat şi apărat demnitatea umană, a spus Patriarhul României în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie la Paraclisul Patriarhal Sfântul Grigorie Luminătorul.

Sfinţii Trei Ierarhi au iubit chipul lui Dumnezeu din fiecare om

 „Sfinţii Trei Ierarhi sunt model de păstori care apără dreapta credinţă în vremuri de rătăcire de la dreapta credinţă, în vremuri de erezie, de tulburare. Aceşti Trei Sfinţi Ierarhi au iubit Biserica lui Hristos cu multă jertfelnicie. Au arătat iubire faţă de cler, faţă de slujitorii Sfântului Altar, au scris cuvinte deosebit de elogioase la adresa slujirii preoţeşti şi au iubit pe păstoriţii lor ascultându-le necazurile, nevoile, îndreptându-i pe calea mântuirii cu foarte multă dăruire şi dragoste părintească în Hristos. De asemenea, ei au iubit chipul lui Dumnezeu din fiecare om, indiferent de starea lui socială, de vârstă, de rang, astfel că toţi cei Trei Sfinţi Ierarhi au fost într-un fel apărătorii sau avocaţii săracilor”, a explicat Preafericirea Sa.

Un apărător al dreptei credinţe, dar şi un ajutător al săracilor

Patriarhul României a prezentat o parte din activitatea fiecărui sfânt şi a arătat în cazul Sfântului Vasile cel Mare că este primul ierarh care a trecut de la milostenia individuală şi sporadică la milostenia socială organizată instituţional: „Sfântul Vasile cel Mare a tradus în programe permanente iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos arătată în vindecarea bolnavilor, în ajutorarea flămânzilor, în ridicarea omului căzut şi în recuperarea demnităţii umane. Deci, Sfântul Vasile cel Mare este primul ierarh care a trecut de la milostenia individuală şi sporadică la milostenia socială organizată instituţional şi constant sau permanent. Modelul său a fost urmat în aproape toate bisericile din Răsărit şi în multe biserici din Apus. Deci, el este deodată un apărător al dreptei credinţe, dar şi un ajutător al săracilor. În vreme de secetă a scris sau a rostit cuvântări împotriva celor săraci şi zgârciţi şi a apărat pe cei săraci, apărând demnitatea omului în care Hristos este prezent atunci când omul este umilit. Avem în el un îndrumător al monahilor. El consideră monahismul ca o şcoală a mântuirii prin nevoinţe şi o binefacere pentru Biserică, deoarece mănăstirile sunt o sursă de înnoire duhovnicească, de pocăinţă. Deci, ca şi ceilalţi sfinţi ierarhi, Sfântul Vasile cel Mare este un dascăl al rânduielii, al pocăinţei, al îndreptării omului şi al vieţii duhovniceşti. El era un slujitor postitor şi avea o fire plăpândă, dar un spirit foarte puternic, un suflet plin de Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt îi dădea putere. Cultura sa vastă dobândită în şcolile de la Cezareea Capadociei şi de la Atena unde a studiat împreună cu Grigorie Teologul, prietenul său, l-a făcut să fie admirat şi de către păgâni, nu numai de creştini şi anume, el a cunoscut ştiinţele din vremea sa atât de mult încât face un fel de dialog cu ştiinţele contemporane, preluând şi îndemnând şi pe alţii să preia din cultura clasică greco-romană ceea ce e bun şi folositor pentru vestirea sau binevestirea Evangheliei”.

A folosit toată ştiinţa sa pentru apărarea Ortodoxiei

„Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul a fost contemporan şi prieten cu Sfântul Vasile cel Mare. Tatăl său a fost episcop, Grigorie de Nazianz. De asemenea, a fost un om dornic de desăvârşire, de viaţă duhovnicească, a sta o vreme la mănăstirea întemeiată de Sfântul Vasile cel Mare în Capadocia şi făcând studii împreună la Atena cu Sfântul Vasile cel Mare a folosit această prietenie cu el pentru a apăra credinţa în faţa arienilor, în faţa ereticilor din timpul lor. Sfântul Grigorie Teologul, ca şi tatăl său Grigorie de Nazianz, era înclinat spre o păstorire luminată a credincioşilor, dar mai ales el a folosit toată ştiinţa sa pentru apărarea Ortodoxiei în capitala Imperiului şi anume, în Constantinopol. La anul 379 a mers la Constantinopol şi a început să predice dreapta credinţă în Sfânta Treime astfel încât dintr-un oraş arian, căci toate bisericile au devenit ariene cu excepţia uneia, o capelă, Biserica Învierii, el a reuşit să facă din nou un oraş ortodox pentru că arienii au pus stăpânire pe Constantinopol, dar urmare a predicilor lui despre Sfânta Treime mulţi au revenit la Ortodoxie. Astfel că în anul 380 a fost ales Arhiepiscop al Constantinopolului şi în 381 a prezidat lucrările Sinodului al II-lea Ecumenic care a combătut erezia celor care negau dumnezeirea Duhului Sfânt. Deci, avem în Sfântul Grigorie Teologul un luptător pentru apărarea dreptei credinţe, dar şi un poet. El este printre primii teologi care a scris poezii creştine de o profunzime teologică deosebită. Şi pentru că predicile sale despre Sfânta Treime, mai ales cele Cinci cuvântări teologice au devenit foarte cunoscute şi apreciate el a fost supranumit Grigorie Teologul, după Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul şi Teologul”, a menţionat Preafericirea Sa cu privire la Sfântul Grigorie Teologul.

Cel mai mare orator sau predicator al Bisericii creştine

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a elogiat şi personalitatea celui de-al treilea sfânt cinstit astăzi, arătând că „Sfântul Ioan Gură de Aur a fost cel mai mare orator sau predicator al Bisericii creştine. El nu a fost capadocian ca ceilalţi doi sfinţi părinţi, ci antiohian. A fost vreo 12 ani preot la Antiohia, a tâlcuit Scriptura şi a vorbit atât de frumos încât toată lumea îl aprecia. De aceea, împăratul aproape că l-a forţat să devină Arhiepiscop al cetăţii Constantinopolului. A păstorit nu prea mult pentru că a combătut patimile bogaţilor, mândria, luxul, risipa de bani şi îngâmfarea atât de mult încât a criticat şi petrecerile Împărătesei Eudoxia, ceea ce a atras mânia acestei Împărătese care a adunat un sinod, l-a trimis în exil, dar sub presiunea credincioşilor a fost readus în Constantinopol. Şi din nou el a criticat toate nedreptăţile sociale din timpul său şi pe Împărăteasa Eudocia şi apoi a fost exilat a doua oară şi a murit în exil în anul 407 în ziua de 14 septembrie. Dar pentru că aceasta este Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ziua lui de pomenire a fost mutată în 13 noiembrie a fiecărui an. Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat omilii de o valoare deosebită atât pentru apărarea dreptei credinţe cât şi pentru îndreptarea vieţii credincioşilor. El este un teolog profund, dar şi un învăţător al virtuţilor. Mai întâi este un învăţător al pocăinţei şi al îndreptării, unul care încurajează pe om să se pocăiască, să-şi schimbe viaţa şi să se ridice, să nu rămână în căderile păcătoase. De aceea a fost şi numit dascăl al pocăinţei. Sfântul Ioan Gură de Aur a scris sau a rostit omilii tâlcuind Sfânta Scriptură. Are omilii la texte din Vechiul Testament, dar mai ales tâlcuirea Evangheliei după Matei este cea mai cunoscută dintre operele sale şi tâlcuirile la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, precum şi tâlcuirile la Evanghelia după Ioan”.

Sfinţii Trei Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea şi sunt consemnaţi în istoria Bisericii ca ocrotitori ai învăţământului teologic şi apărători ai dreptei credinţe cu privire la dogma Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deţinut şi înalta treaptă a arhieriei.  

Sursa: www.basilica.ro