Comunitatea parohială din satul prahovean Cocorăștii Caplii, comuna Măgureni, și-a construit o nouă biserică în ultimii unsprezece ani. Eforturile ctitorilor au fost binecuvântate duminică de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
Delegatul Patriarhului Daniel a sfințit noua biserică, a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final a oferit mai multe distincții celor care a făcut posibilă edificarea lăcașului de cult închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Preotul paroh Gheorghe Radu a fost hirotesit iconom stavrofor, Primarul Gheorghe Iordache a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru mireni, iar donatoarea terenului pentru biserică Maria Deculescu a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni.
Lucrarea a început în primăvara lui 2011, a evocat preotul Gheorghe Radu pentru Trinitas TV.
„Am încercat foarte mult să implicăm comunitatea, administrația locală, să aducem cât mai mulți oameni aproape de Biserică”, a spus parohul menționând diverși binefăcători care au donat bani, materiale de construcții, hrană pentru muncitori.
Satul Cocorăștii Caplii mai deține un lăcaș de cult vechi, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, datând din 1826. Serviciul divin se va oficia de acum în noua biserică.
Din aceeași categorie



