Pe 27 iulie 2014, la Parohia Telega I din cadrul Protoieriei Câmpina a avut loc sfinţirea lucrărilor de renovare a exteriorului lăcaşului de cult cât şi picturii nou-realizate, urmate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar patriarhal şi de către un numeros sobor de preoţi din împrejurimi în frunte cu Părintele Costică Dumitru, protoiereu al Protoieriei Câmpina.
La acest eveniment au participat foarte mulţi credincioşi din cadrul comunităţii parohiale cât şi din întreaga zona şi autorităţile locale.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a rostit un cuvânt de învăţătură prin care a subliniat importanţa credinţei în viaţa fiecăruia cât şi relaţia dintre credinţă şi participarea la rugăciunea eclesială în comuniune. Totodată, Preasfinţia Sa a evidenţiat rolul lăcaşului de cult încă din perioada vechi-testamentară si până astăzi şi faptul că, pictura religioasă este o mărturie vie a relaţiei autentice dintre Dumnezeu şi oameni prin scenele praznicale, cât şi relaţia dintre Sfinţii pictaţi şi credincioşii care îi cinstesc după cuviinţă.
După cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a dat citire documentului prin care Parohiei i se adaugă un al doilea hram în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor-Lichiei. Totodată, Părintelui Paroh Ştefan Marian i s-a acordat rangul de iconom-stavrofor prin Rânduiala hirotosiei. După acest moment, ctitorii au fost apreciaţi pentru susţinerea lucrărilor efectuate şi răsplătiţi cu Diplome ce stau sub semnul Anului închinat Sfintei Spovedanii şi Sfintei Euharistii cât şi Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
In continuare, Părintele Protoiereu Costică Dumitru a rostit un cuvânt de bun-venit Preasfinţiei Sale, având în vedere că a fost prima Slujba de sfinţire în cadrul Protoieriei Câmpina; totodată prezentând pe scurt componenţa Protoieriei cât şi activitatea frumoasă pe care o desfăşoară preoţii în această zonă.
La final, Părintele Paroh Ştefan Marian a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în susţinerea activităţii parohiale prezentând etapele de renovare prin care a trecut lăcaşul de cult ce datează din secolul al XIX-lea; a declarat părintele Răzvan-George Topală, coslujitor la Parohia Teşila I, Protoieria Câmpina.
Din aceeași categorie



