Slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc, în Piaţa Universităţii

În fiecare an, cu ocazia praznicului Înălțării Domnului, sărbătoare închinată şi Zilei eroilor, Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala București, organizează la crucile din Piața Universității, slujba de pomenire a eroilor neamului românesc din toate timpurile şi din toate locurile.

Acest eveniment are loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu sprijinul preoților de la Biserica Sfântul Nicolae-Ghica – Paraclisul Universitar şi cu acordul Primăriei Municipiului Bucureşti, după cum ne-a transmis Inspector Cristinel Rusu de la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Slujba parastasului va începe în jurul orei 12:00 imediat după săvârşirea Sfintei Liturghii de la biserica Sfântul Nicolae-Ghica, aflată în apropiere. La slujbă va participa şi pr. conf. dr. David Pestroiu, consilier la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel.

Momentul festiv va culmina cu intonarea imnului eroilor, imediat după săvârșirea slujbei parastasului.

Din aceeași categorie