Slujire arhierească la Catedrala Patriarhală

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, astăzi, 26 februarie 2012, la Catedrala Patriarhală din București, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 6, versetele de la 14 la 21, Preasfinția Sa a evidențiat învățăturile ce reies din aceasta: ”Duminica aceasta este numită în popor, după tradiția noastră, Duminica iertării pentru că, în cele ce vor urma, noi vom cere de la Dumnezeu iertare pentru păcatele și greșelile noastre. Dar, Mântuitorul spune că Dumnezeu nu ne va ierta păcatele și greșelile noastre dacă noi, la rândul nostru, nu îi vom ierta pe semenii noștri, ceea ce presupune o luptă interioară intensă cu patimile din noi.

După aceea, Mântuitorul Iisus Hristos face o comparație între postul fățarnicilor din vremea Lui și postul autentic pe care îl cere de la oameni, adică nu numai abținerea de la anumite mâncăruri, ci, mai ales, postul spiritual, înfrânarea de la păcate. De asemenea, ne îndeamnă să ne ferim de păcatul lăcomiei, acea tendință de a aduna comori pe pământ doar pentru noi. Darurile pe care Dumnezeu ni le dă trebuie să le împărțim cu semenii noștri și astfel să ne adunăm comori în ceruri, acolo unde nici rugina, nici molia nu le strică și nici furii nu le sapă și nu le fură”.

Sursa: basilica.ro

Din aceeași categorie