Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului. În această zi sunt cinstite, atât Fecioara Maria, cât şi persoanele care au fost de faţă la momentul venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu. Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare şi a devenit icoană vie a Bisericii. Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ocrotitoarea tuturor creştinilor, precum şi a familiei creştine.
Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În cea de-a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.
Sursa: basilica.ro
Din aceeași categorie



