„Să avem credință vie, credință puternică în mijlocul necazului. Suferința noastră, purtată împreună cu Hristos, devine prilej de întărire, de vindecare, nu doar de plângere”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală și a vorbit despre Evanghelia Vindecării lunaticului.
„Pentru un părinte, durerea copilului este cea mai grea cruce dintre toate. Dar în această cruce se ascunde o taină. Părintele devine părtaș și el la suferința lui Hristos, care S-a făcut Om pentru noi, oamenii, și a suferit pentru noi, oamenii.”
Unde este Dumnezeu când omul suferă
Ierarhul a evidențiat trei întrebări care se desprind din Evanghelia Vindecării lunaticului. Prima întrebare este: Unde este Dumnezeu atunci când suferă copiii?
„Ei bine, El este chiar acolo, lângă ei. Dumnezeu este în lacrimile părinților, în Crucea lui Hristos, iar Hristos nu explică suferința, ci El o poartă împreună cu noi. Crucea și învierea Lui ne arată că durerea nu este ultimul cuvânt în această lume”, a explicat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
Când nu putem birui răul
A doua întrebare este: De ce nu reușim să biruim răul, să biruim suferința din viața noastră? „Pentru că încercăm, din păcate, doar cu puterile noastre”, explicat Preasfinția Sa.
„Am devenit autosuficienți, am devenit prea mândri, ne bazăm prea mult pe noi, oamenii, pe cunoștințele noastre, pe știință, pe medicină. Nu este rău să ne bazăm pe acestea, însă nu doar pe acestea să ne bazăm, ci ar trebui să învățăm să ne bazăm în primul rând pe Dumnezeu.”
„De aceea, avem nevoie de o credință vie, care se dobândește odată cu smerenia noastră, care ne înfrânge cerbicia mândriei noastre de a ne baza doar pe noi înșine, prin post și prin rugăciune” a adăugat episcopul vicar patriarhal.
Legătura dintre rău și lipsa de credință
A treia întrebare este: Ce legătură are necredința cu necazurile și suferințele noastre?
„O inimă necredincioasă, din păcate, lasă totdeauna loc răului. O societate care Îl uită pe Dumnezeu, sau chiar mai rău, Îl alungă pe Dumnezeu, exclude pe Dumnezeu din viața sa, își aduce singură, din păcate, dezordine și multă suferință”, a precizat ierarhul.
„De aceea trebuie să înmulțim rugăciunea noastră, pentru că la baza rugăciunii se află credința în Dumnezeu, sau pentru că prin rugăciune ajungem mai ușor la o credință puternică în Dumnezeu.”
Rugăciunea părinților, pavăza copiilor
„Rugăciunea părinților este pavăză nevăzută pentru copiii lor”, a subliniat Preasfinția Sa. Al doilea lucru este postul și rugăciunea în familiile noastre. Mântuitorul Hristos ne spune limpede în Evanghelie că acest neam de demoni nu iese decât cu post și cu rugăciune.”
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să postească măcar miercurea și vinerea și să se roage împreună cu copiii, în familie: „Acesta este un început al biruinței asupra răului”.
„Duminica de astăzi ne cheamă să fim asemenea tatălui din Evanghelie, să strigăm și noi către Hristos cu durere, dar și cu credință puternică, să nu ne rușinăm când spunem ca el: Miluiește pe fiul meu!, fie că este vorba despre copilul nostru, fie că este vorba despre propria noastră inimă rătăcită, lunatică, căzută în multe păcate.”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
„Să ne aducem aminte de cuvântul Sfântului Isaac, Sirul, care spune că rugăciunea pentru alții este măsura dragostei. Tatăl din Evanghelia de astăzi s-a rugat pentru fiul său și Dumnezeu l-a ascultat și l-a vindecat.”
Minunile tainice ale lui Dumnezeu
„Și noi, dacă vom avea credință, dacă vom uni rugăciunea noastră cu postul, dacă vom rămâne aproape de Hristos, aproape de învățăturile Lui, aproape de Biserica Sa, vom vedea și noi minuni în viețile noastre.”
Nu toate aceste minuni vor fi spectaculoase. Ierarhul a enumerat câteva minuni tainice făcute de Dumnezeu: „vindecarea sufletului nostru, pacea și liniștea sufletului nostru, puterea de a răbda, lumina nădejdii”.
„Să plecăm astăzi acasă, deci cu această nădejde, că Hristos, Domnul doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, este mereu lângă noi, mereu lângă copiii noștri, lângă familiile noastre, gata să ne ridice, gata să ne vindece, dacă Îl chemăm și noi pe El cu credință și cu dragoste”, a încheiat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
Din aceeași categorie



