A-ți lua crucea înseamnă a-ți asuma calitatea de creștin: PS Varlaam Ploieșteanul a sfințit un paraclis la DGASPC Sector 4

„A-ți lua crucea înseamnă că a-ți asuma calitatea de creștin, că botezul nu a fost un accident în viața ta”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar Patriarhal.

Ierarhul a sfințit paraclisul cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nectarie” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 4, București, apoi a oficiat Sfânta Liturghie.

Din sobor au făcut parte Părintele Ionuț Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal, Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, și Părintele Ionuț Bărbulescu, Protopopul Sectorului 4 al Capitalei.

„Acest spațiu de rugăciune este un lucru cum nu se poate mai bun pentru această instituție. Un altar sfințit, așa cum ați văzut și ați auzit din rugăciunile rostite, devine o casă a locuirii lui Dumnezeu între oameni”, a explicat Preasfinția Sa după slujba de sfințire.

„Ne-am rugat ca Dumnezeu să sfințească altarul acesta, în care au fost așezate sfinte moaște de mucenici, pentru a arăta legătura dintre jertfa sângeroasă a Mântuitorului pe Cruce, jertfa martirilor de-a lungul istoriei creștine, de la Sfântul Arhidiacon Ștefan până la creștinii care în vremurile noastre sunt omorâți pentru credința în Hristos în diferite locuri ale lumii, și jertfa cea nesângeroasă care se aduce pe Sfântul Altar, adică Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie, prin care darurile de pâine și vin aduse de credincioși, prin coborârea și prin lucrarea Duhului Sfânt, se prefac în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, adevărata băutură și adevărata mâncare spre viața veșnică, așa cum ne încredințează însuși Domnul.”

Crucea, altarul Jertfei lui Hristos

În cuvântul de învățătură de la Liturghie, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a enumerat și explicat prefigurările Sfintei Cruci în Vechiul Testament – de la șarpele de aramă al lui Moise până la lemnul din care s-a făcut Arca lui Noe și sacrificiul lui Isaac.

„Dacă în Legea cea Veche pe altare, care și ele erau prefigurări ale Crucii, erau aduse jertfe de viței sau de miei, iată că pe noul altar, unicul, Sfânta și de viață făcătoare Cruce a Domnului, este adus jertfă Însuși Fiul lui Dumnezeu și de aceea lemnul Crucii devine pentru noi scară către cer, devine altarul cel mai Sfânt, pe care s-a adus odată pentru totdeauna jertfa sângeroasă a Mântuitorului Iisus Hristos”, a explicat ierarhul.

În Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Biserica ne învață cum putem să ne însușim roadele jertfei lui Hristos de pe Cruce, a subliniat în continuare Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

„Mântuitorul cere adevăraților creștini lucruri care ni se par aproape imposibil de împlinit, dar El Însuși le-a împlinit în viața Lui pământească, pentru că El niciodată nu cere oamenilor altceva decât ceea ce El Însuși, ca Om, a făcut în viața aceasta. El ne cere să ne iubim vrăjmașii, să ne rugăm pentru ei și așa mai departe.”

Cum să ne asumăm calitatea de creștini

„A-ți lua crucea înseamnă a-ți asuma calitatea de creștin și că botezul nu a fost un accident în viața ta”, a adăugat părintele episcop vicar patriarhal.

„A-ți asuma crucea înseamnă a te pune, atunci când ești creștin asumat, și în situația de a fi omorât pentru Hristos. Iată, în Orientul Mijlociu, în Africa, o mulțime de organizații islamice teroriste îi omoară pe creștini.”

În concluzie, ierarhul a reiterat nevoia creștinilor de a nu-și pierde curajul mărturisirii și de a cinsti crucea prin toate gesturile lor cotidiene, în societate sau în particular, în gospodăriile lor.

Distincții

La finalul Sfintei Liturghii, episcopul vicar patriarhal l‑a felicitat pe părintele Costin Neagu, preot de caritate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, Capitală, oferindu‑i, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma cu medalie a Anului omagial 2025, dedicat Centenarului Patriarhiei Române.

Familia Gheorghe și Gheorghița Matei, precum și Adrian Antonio Nedea au primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni.

Mihaela Stoica, director general DGASPC Sector 4, a fost distinsă cu Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, iar Radu Dragomirescu, Mihaela Dimitrescu, Eugen Dorobanțu, Ghighi Bejan, Diana Anca Artene, Ioan Stamatopol, Viorel Ulici și colectivul angajaților DGASPC Sector 4 au primit Diploma omagială 2025 – Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române.

Părintele Costin Neagu a transmis mulțumiri Părintelui Patriarh Daniel pentru distincția primită și și-a exprimat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, căruia i-a dăruit o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie, tămăduitor al bolnavilor și ajutător al copiilor și familiilor aflate în dificultate, pe care și DGASPC Sector 4 le sprijină.

Piatra de temelie a paraclisului din cadrul DGASPC Sector 4 a fost pusă în 2007, pe vremea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. În 2012, a fost finalizată construcția din lemn. Sfântul lăcaș se află pe Str. Aliorului nr. 8A.

Din aceeași categorie