Un nou număr al Revistei "Chemarea Credinţei"

A apărut numărul 28/noiembrie – decembrie 2013 al revistei Chemarea Credinţei, publicaţia Patriarhiei Române adresată întregii familii.

Editorialul revistei (p. 3) este dedicat memoriei părintelui Dumitru Stăniloae. Acesta a marcat cu gândurile sale primul număr al revistei Chemarea Credinţei, care împlineşte în 2013 20 de ani de la înfiinţare.

Şcolarii mici sunt stimulaţi să-şi folosească îndemânarea şi imaginaţia pentru realizarea unor farfurii ornamentale pentru sărbătorile de iarnă, din pastă de modelat(p. 6).

Pagina din Vechiul Testament prezintă copiilor peripeţii ale fiilor lui Israel după ce au trecut Marea Roşie (p. 8), iar în pagina din Noul Testament se povesteşte despre vindecarea femeii gârbove (p. 9). La rubrica „Minunate vieţi de sfinţi” este amintită o minune a Sfântului Nicolae (p. 11). Şcolarii învaţă să interpreteze, împreună cu profesorii lor, colindul Steaua sus răsare, parcurgând rubrica „Cântecul care zideşte” (p. 7).

Şcolarilor mari le sunt adresate următoarele rubrici:

• „Hai să desenăm!” prezintă tehnica picturii icoanelor pe lemn, materialele necesare şi etapele de lucru (p. 4 – 5).

• „Lumea lui Dumnezeu” prezintă Peşti din poveşti şi ape româneşti (p. 12 – 13), temă generoasă, care este continuată şi în rubrica „Tradiţii româneşti pentru copii curioşi” (p. 18 – 19).

• „Sfintele slujbe dezvăluite copiilor”, în care este prezentată încheierea slujbei sfintei Liturghii (p. 24).

• Rubrica „De-ale sufletului” prezintă două poezii ale doamnei Gabriela Baciu, din Parohia Crivăţ, judeţul Călăraşi (p. 22).

• Rubrica „Biserica mea” este semnată de două surori, Andrada şi Bristena Mărgărit, care au realizat o compunere foarte frumoasă despre biserica din Apărătorii Patriei, Bucureşti (p. 23).

• La rubrica „Poveşti cu tâlc” este redată povestea Împăcarea din Ajunul Crăciunului, despre un tată şi fiul său, exponenţi ai problemelor societăţii contemporane (p. 20 – 21).

• Rubrica „Să răsfoim împreună” ne prezintă Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, în viziunea, foarte matură şi frumos expusă, a Anastasiei Pascu, elevă în clasa a VII-a (p.30 – 31).

Toţi copiii, împreună cu părinţii şi bunicii, sunt invitaţi la joacă prin intermediul rubricii „Năpârstoc, hai la joc!” (p. 14 – 15) şi al „Jocului Anului” (p. 16 – 17).

Părinţilor le sunt adresate rubricile:

• „2013, An omagial”, care prezintă un articol despre întemeierea Constantinopolului şi a Imperiului Roman creştin (p. 28 – 29).

• „Tradiţii româneşti pentru părinţi grijulii”, ce continuă o temă de mare interes pentru părinţii de astăzi, Joaca şi dezvoltarea psihică a copilului (p. 28 – 29). (Prezentare semnată de Ani-Eliza BUSUIOC, Redactor Chemarea Credinţei)

Din aceeași categorie