Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a PC. Pr. Mihai Lup, Parohul Parohiei Măicăneasa, Protopopiatul 2 Capitală, duminică, 17 martie 2013:
Vineri, 15 martie 2013, la primele ore ale dimineţii, sufletul blând al Preacucernicului Părinte Mihai Lup s-a mutat din această lume, la cele veşnice.
Preacucernicia Sa a murit la vârsta de aproape 47 de ani, după o suferinţă grea, pe care a purtat-o smerit, în tăcere, aproape neştiut, fără a-şi neglija o clipă enoriaşii şi biserica înălţată prin strădaniile sale, locaş de cult pe care îl pregătea pentru târnosire cu nădejdea că va trăi acea zi mare şi binecuvântată.
S-a născut la Câmpeni, jud. Alba, în data de 27 iulie 1966, în familia preotului Mihaiu şi a prezbiterei Angela, mutaţi şi ei la viaţa cea veşnică.
Între anii 1986 – 1991 a fost elev al Seminarului Teologic din Bucureşti. A urmat apoi, între anii 2000 – 2004, Facultatea de Teologie din Piteşti, absolvind, tot acolo, şi masteratul.
S-a căsătorit în anul 1991 cu Doina Dumitrescu, având două fete, Emilia Maria şi Cristina Mihaela.
În data de 28 septembrie 1991, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Scărişoara (comuna Hotarele), Protopopiatul Giurgiu Sud. În semn de apreciere pentru frumoasa activitate, a fost hirotesit sachelar. A fost transferat apoi la Parohia Izvoru (comuna Vânătorii Mici), jud. Giurgiu, iar apoi, din anul 2000, la Parohia Măicăneasa, Protopopiatul 2 Capitală.
De atunci s-a dăruit jertfelnic construirii unei noi biserici de care parohia avea nevoie. I-a ales un hram de profunzime duhovnicească, şi anume Pogorârea Sfântului Duh, apoi, zi după zi, s-a îngrijit de toate, rugându-se să o vadă înălţată, pictată şi târnosită. Au fost ani de multe greutăţi, de griji şi strădanii, dar mai ales de bucurii şi împliniri duhovniceşti, alături de enoriaşii săi pe care i-a slujit întotdeauna cu smerenie şi cu multă bunătate.
La acest ceas de vremelnică despărţire, până la Învierea de obşte, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să primească alături de cei drepţi ai Săi sufletul bun al Părintelui Mihai, slujitor harnic, ctitor de biserică şi ziditor de suflete.
Împărtăşim părintească binecuvântare şi condoleanţe familiei îndoliate şi îndureraţilor enoriaşi ai ParohieiMăicăneasa.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Din aceeași categorie



