Unde nu este credință se împuținează iubirea: PS Paisie Sinaitul explică expresia „credința mută munții”

„Expresia «mută munții» atribuită credinţei nu trebuie înțeleasă neapărat în sensul strict al cuvântului”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul duminică.

În omilia sa despre Evanghelia Vindecării lunaticului, care cuprinde referiri la credința ucenicilor Lui Hristos, ierarhul a amintit că, „astăzi, chiar şi munții pot fi mutați prin mijloace tehnice. Dar puterea pe care o are credinţa în viaţa unui om, nu poate fi egalată cu nimic altceva!”

„Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Filocalie, are o cuvântare din care înţelegem că munții pe care i-a avut în vedere Domnul Hristos când a spus că pot fi mutați prin credinţă, sunt altfel decât munții cei de piatră”, a continuat Episcopul Vicar Patriarhal.

„Sunt munţi de răutate, munţi de nepăsare, munţi de îndoială, munţi de necredință, sunt piedicile care stau în fața noastră atunci când e vorba să ne apropiem de Dumnezeu. Domnul Hristos a vrut să spună că este vorba de o credinţă lucrătoare, de o credinţă care face lucruri mari, nu doar o credinţă declarativă, de moment.”

În acest context, ierarhul a amintit că „mai avem un loc în Sfânta Scriptură, unde se pomenește credinţa care mută munții, numai că altfel”.

„Şi anume, în Epistola I-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citim: «De-aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munții (nu-i vorba de credinţă «cât un grăunte de muştar») – dar dragoste nu am, nimic nu sunt». În cuvintele acestea, Sfântul Apostol Pavel face legătura între credinţă şi iubire.”

„Domnul Hristos a spus ucenicilor săi: «După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii către alţii». Acolo unde nu este dragoste între noi – nu este nici ucenicie adevărată faţă de Hristos, oricâtă credință am crede că avem!” a avertizat Preasfinția Sa.

„Aceasta este valabil pentru toţi: şi clerici, şi credincioşi, în familie sau oriunde. Dacă noi credem că suntem oameni credincioşi, duhovniceşti, că împlinim poruncile lui Hristos, dar nu avem dragoste între noi, ci ne disprețuim, ne bârfim şi ne rănim între noi, nu suntem ucenici ai lui Hristos!”

„Dragostea este mai mare decât credinţa. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este mai mare decât credinţa”, a continuat ierarhul.

„Numai că ea, iubirea, nu poate exista cu adevărat decât acolo unde este credinţa cea adevărată, care «mută munți» de răutate, de patimi şi păcate, pentru că tot Domnul Hristos a spus: «Din pricina înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci»”.

„Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ne înmulțească şi nouă credinţa care poate să mute munții păcatelor, a greutăților, a suferinţelor din viețile noastre şi să ne dăruiască puterea rugăciunii şi a iubirii faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire”, a încheiat Episcopul Vicar Patriarhal.

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Din aceeași categorie