Ziua Drapelului Naţional

Din1998, românii sărbătoresc, pe 26 iunie, Ziua Drapelului. În Capitală, Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului şi Primăria au organizat o ceremonie în Piaţa Tricolorului de la Cercul Militar. Festivitatea a început cu binecuvântarea drapelului.

Tricolorul a fost ridicat pe catarg în acordurile imnului naţional. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul".

„În inimile noastre românii dintotdeauna sunt cinstitori de drapel în fiecare zi și mai cu seamă la anumite ceremonii și onoruri militare cum avem noi la regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" care sunt foarte numeroase. De fiecare dată sufletul nostru se umple de bucurie binecuvântată, de sentimente patriotice, românești și creștinești. Semnificația este una binecuvântată. Aș putea face o analogie, așa cum Sfânta Cruce reprezinte stindardul de biruință al binelui împotriva răului așa și drapelul nostru este nelipsit din unitățile militare, din instituțiile publice, din sfintele lăcașuri ale noastre strămoșești“, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cristian Niculescu, Biserica Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul".

La eveniment au participat oficialități centrale și locale, reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, veterani de război și cadre militare în rezervă şi în retragere. Nu au lipsit bucureștenii care i-au adus la ceremonie și pe copii.

Ziua Drapelului Național sărbătorită la Ploiești

Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită și la Ploiești printr-o serie de manifestări, organizate în faţa Palatului Administrativ din oraș. Un sobor de preoți a sfințit Drapelul, în cadrul unei slujbe oficiate în prezența ploieștenilor și a oficialităților, după cum aflăm de la TRINITAS TV.

Militarii din gardă au înălţat drapelul pe catargul din faţa Palatului Administrativ.

Ziua Drapelului naţional în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, joi, 26 iunie 2014, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, un sobor de preoţi din administraţia eparhială a săvârşit slujba de sfinţire a Drapelului naţional al României, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi a credincioşilor, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.

La finalul ceremoniei religioase, Drapelul a fost înmânat domnului Daniel Răzvan Olaru, subprefectul judeţului Galaţi, care l-a oferit la rândul său gărzii port drapel.

De la Catedrala arhiepiscopală, Drapelul Naţional a fost purtat de către militari, în procesiune, către Piaţa Tricolorului din municipiul Galaţi.

Aici  a avut loc ceremonia de arborare a Drapelului naţional prin prezentarea onorului, intonarea Imnului de Stat al României, după care Drapelul Naţional a fost înălţat pe catarg.

După scurte alocuţiuni care au evocat însemnătatea zilei şi semnificaţia culorilor Drapelului Naţional, ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

Ziua Drapelului Național la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Național a fost marcată în toate marile orașe din țară astăzi, 26 iunie 2014. România sărbătoreşte „Ziua Drapelului Naţional”, proclamată prin Legea nr. 96 din anul 1998.

La Cluj-Napoca manifestările au debutat aseară, 25 iunie 2014, când a avut loc ceremonialul de coborâre de pe catarg a Drapelului Naţional. De la ora 11:30, astăzi a avut loc sfințirea drapelului, slujbă oficiată de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Preasfinţitul Părinte Vasile Someşeanul în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. La moment au participat oficialități locale și județene, precum și membrii ai Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, potrivit Radio Renaşterea.

La finalul slujbei, Drapelul României a fost ridicat pe catarg în cadrul unei ceremonii speciale care a avut loc în Piața Avram Iancu.

Ziua Drapelului marcată la Bistrița

Ziua Drapelului Național a fost marcată și la Bistrița printr-o manifestare specială care a avut loc în fața Primăriei din municipiu. Între  personalităţile prezente la eveniment s-au numărat și prefectul Ioan Ţintean şi primarul Ovidiu Creţu. Cei doi oficiali au ţinut câte un discurs despre însemnătatea drapelului naţional în istoria României. Drapelul a fost sfinţit în cadrul unei slujbe religioase, iar apoi a fost ridicat pe catarg cu onoruri militare, potrivit Radio Renaşterea.

La sfârşitul ceremoniei, soldaţii prezenţi au mărşăluit pe muzica fanfarei militare.

Ziua drapelului naţional marcată la Baia Mare

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a săvârşit joi, 26 Iunie, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a Drapelului Naţional în Catedrala Episcopală, după care a participat la procesiunea cu drapelul de la catedrala la prefectura, unde a continuat manifestarea oficială.

Preasfinţia Sa a binecuvântat poarta maramureşeana ridicată în mod simbolic la intrare în Piaţa Tricolorului şi de asemenea a binecuvântat Drapelul Naţional înainte de înălţarea acestuia pe catarg, potrivit episcopiammsm.ro.

Ziua Drapelului Naţional sărbătorită şi în Cetatea Severinului

Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită şi la Drobeta Turnu Severin. Miercuri, 25 iunie, începând cu ora 18.00, Garda Drapelului, formată din 7 cadre militare, a participat la coborârea drapelului de pe catarg şi introducerea acestuia pentru sfinţire în Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, potrivit episcopiaseverinului.ro.

După sfinţire, drapelul a fost depus în incinta Prefecturii judeţului Mehedinţi.

La 26 iunie, de la ora 10.00, Garda de Onoare şi blocul de defilare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, au  participat  la ceremonialul  militar din faţa Prefecturii (Piaţa Drapelului), care s-a încheiat cu o paradă militară.

Drapelul a fost  binecuvântat de către Pr. Nicolae Gigină, delegat de Centrul Eparhial din municipiu.

Expresia patriotismului şi respectului faţă de simbolul naţional a fost dată de sărutarea drapelului de către oficialităţile prezente, în ordinea de reprezentare protocolară a instituţiilor de stat, ultimul fiind Comandantul garnizoanei.

După semnalul de ridicare a drapelului s-a intonat imnul de stat, apoi cei prezenţi au asistat la defilarea Gărzii de Onoare.

Drapelul de luptă este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. El evocă trecutul glorios de lupta al poporului român pentru libertate naţională şi tradiţiile de luptă ale unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată zi a Tricolorului în amintirea momentului în care Guvernul provizoriu al Ţării Româneşti emitea Decretul numărul 1 prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional.

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie