PS Timotei: În Genealogia Mântuitorului nu sunt amintiţi toţi cei din istoria sfântă a Vechiului Legământ
În Genealogia Mântuitorului „nu sunt amintiți toți cei din istoria sfântă a Vechiului Legământ”, a subliniat duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „Cei care au fost amintiți, pe de o parte sunt cei mai importanți, dorind Evanghelistul să sublinieze că Mântuitorul nu a avut un trup aparent, așa cum s-a învățat încă din perioada primară a Bisericii de către unii care spuneau că El nu a fost Om desăvârșit. Dar El S-a făcut Om după ce a fost născut din veci
PS Varlaam Ploieşteanul: Dumnezeu cheamă la mântuire pe toţi oamenii
„Evanghelia ne arată că Dumnezeu cheamă la mântuire pe toți oamenii, și pe cei păcătoși, și pe cei drepți”, a afirmat PS Varlaam Ploieșteanul la Catedrala Patriarhală în Duminica dinaintea Nașterii Domnului. „Mântuitorul Iisus Hristos în activitatea Sa a arătat milostivirea Sa deopotrivă evreilor celor de un neam cu el, dar și păgânilor sau străinilor”, a precizat Episcopul vicar patriarhal. Genealogia Mântuitorului „Zămislirea și nașterea Mântuitorului sunt o lucrare a Preasfintei Treimi”, a subliniat ierarhul. El a adăugat că împărțirea
Raportul-sinteză al Anului omagial şi comemorativ 2021
Activitățile privind tematica anului 2021 în Patriarhia Română au fost prezentate vineri în ședința solemnă a Sfântului Sinod prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Aula Magna a Palatului Patriarhiei. Raportul cu activitățile desfășurate a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal: Raportul-sinteză intitulat „2021 – Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor” La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al
Date despre Sfântul Diadoh al Foticeii, cel mai nou sfânt înscris în Calendarul Bisericii noastre
În ședința de lucru a Sfântului Sinod, ce a avut loc joi, 16 decembrie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, s-a decis înscrierea Sfântului Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeii în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, au fost aprobate textele liturgice ale sinaxarului, slujba și acatistul, precum și icoana sfântului ce va fi pomenit anual în data de 29 martie. Viața și învățăturile Sfântului Diadoh Despre viața Sfântului Ierarh Diadoh, episcop al Foticeii din Epirul vechi (nordul Greciei) nu se
2023 va fi Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești
Sfântul Sinod a fixat, în ședința de lucru de joi, 16 decembrie, tematicile anului 2023 care va fi „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română. „Bunicii aceștia care au lucrat o viață întreagă trebuie amintiți și ei în preocuparea Bisericii”, spunea Preafericitul Părinte Patriarh joi la începutul ședinței sinodale. Preafericirea Sa a adăugat că totodată „trebuie să ne aducem aminte și de marii imnografi ai bisericii și de cântăreții
Înscrierea în calendar a Sfântului Diadoh al Foticeei, analizată în Sinodul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei
Solicitarea Departamentului Carte de cult al Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (EIBMO) cu privire la înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeei (29 martie), precum și aprobarea textelor Sinaxarului, Slujbei și Acatistului Sfântului amintit s-au aflat pe ordinea de zi a Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Sinodul s-a reunit în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală din Capitală în seara zilei de miercuri, 15 decembrie 2021. În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a
Grupul Psaltic Anastasis şi mai mulţi artişti populari vor susţine un concert de colinde la Paraclisul CMN
Concertul de colinde de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va fi susținut de Grupul Psaltic Anastasis și mai mulți artiști populari. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 decembrie 2021, de la ora 17:00. Artiștii populari care vor concerta sunt: Andreea Haisan, Loredana Streche, Maria Beatrice Băndoiu, Nicu Mâță, Ana Maria Pătrășcioiu, Gabriel Dumitru și Narcisa Băleanu. Vor fi interpretate colinde psaltice și din folclorul românesc. Grupul Psaltic Anastasis Grupul Psaltic Anastasis a fost format în anul 2014, cu binecuvântarea Preafericitului
Sf. Elefterie, cinstit la una dintre cele mai frumoase biserici bucureștene: „Pe vremea sa, biserica era în catacombe”
Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, s-a născut în Roma, într-o familie care a îmbrățișat credința ortodoxă prin propovăduirea Sfântului Apostol Pavel și a fost educat creștinește mai ales de mama lui, Antia. „Acest Elefterie a crescut în pridvorul bisericii, dar biserica, în vremea aceea, nu era precum această minunată și frumoasă podoabă a orașului București, ci era încă în catacombe”, a menționat Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul miercuri, 15 decembrie, la hramul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou din Capitală. Ierarhul a
Și-a schimbat sufletul când a schimbat haina cu cea a creștinului: Sf. Filimon cinstit de actorii din Capitală
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat marți, la Mănăstirea Radu Vodă din București, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru artiștii scenei. El a vorbit despre patronul spiritual al acestora, Sfântul Mucenic Filimon, cel care, odată cu haina, și-a schimbat și duhul. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit viața sfântului în predica sa. Rugat de un creștin să meargă la anchetă în locul lui și acolo să se închine idolilor în locul lui, Sf. Filimon a îmbrăcat haina creștinului și viața și
PS Varlaam la hramul Catedralei Sf. Spiridon-Nou: Prăznuirea lui este un îndemn să combinăm postul cu milostenia
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a slujit duminică, 12 decembrie, la hramul Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din Capitală. Preasfinția Sa a spus că Sfântul Ierarh Spiridon a strălucit prin sărăcia de bună voie și a avut „Fericirile” rostite de Mântuitorul Iisus Hristos drept program de viață. „A plâns mult, pocăindu-se pentru păcatele pe care le va fi săvârșit. A fost milostiv. Nu a cultivat sărăcia ca pe o virtute în sine, ci a vrut să trăiască într-un mod smerit și sărac