Părintele Patriarh Daniel: Femeile mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc adevărul învierii lui Hristos
„Femeile mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc adevărul învierii lui Hristos, iar modul în care Hristos-Domnul le răsplăteşte evlavia şi credinţa lor este minu­nat. El le dăruieşte bucurie din bucuria învierii Sale, întâmpinându-le pe cale”, a spus duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, informează basilica.ro. Învăţăturile din Vieţile Sfinţilor – parte integrantă din învăţătura Bisericii În omilia rostită în Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, Patriarhul României a explicat că Duminica Mironosiţelor „are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică
Federația Filantropia în ședință anuală: „Continuitate și calitate” au fost recomandările Părintelui Patriarh
După ședința anuală, care a avut loc joi la Centrul de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală, membrii Federației Filantropia au avut o întrevedere cu Patriarhul României care le-a recomandat să pună accent pe continuitate și calitate. „Este bine ca în activitățile noastre, chiar dacă nu dezvoltăm multe lucrări, cele pe care le realizăm din punct de vedere filantropic să aibă continuitate și calitate. Unii încep cu entuziasm și sfârșesc lamentabil”, a avertizat Preafericirea Sa. Făcând referire la administrarea instituțiilor
Patriarhul a vorbit la Adunarea Generală C.A.R. despre solidaritatea spontană și sistematică
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit joi, la finalul Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (C.A.R.) din Arhiepiscopia Bucureștilor, despre două tipuri de solidaritate: spontană și sistematică: „Solidaritate spontană, care se organizează atunci când au loc evenimente neprevăzute, iar cel care are dare la mână și suflet mai larg dă o mână de ajutor și solidaritate sistematică, adică organizată pe termen lung, așa cum este C.A.R., a explicat Părintele Patriarh. „Asociația C.A.R. este o solidaritate sistematică, organizată pe termen
Patriarhul Daniel despre femeile mironosițe: Sunt modele de mărturisire a credinței în Hristos Cel înviat
Cu prilejul Duminicii Mironosiţelor, 22 aprilie 2018, Patriarhul Daniel adresează un mesaj de recunoştinţă femeilor şi mamelor creştine în care le îndeamnă „să vadă în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine în cadrul Familiei, Bisericii și Societății”. „Prin credință și evlavie, prin hărnicie și dărnicie”, spune Preafericirea Sa, „se pot păstra şi cultiva armonia și buna-înțelegere în familie, se pot apăra și promova valorile familiei creștine, precum și educarea
Simpozion despre Dealul Mitropoliei – un reper al identității noastre spirituale şi naționale
În Palatul Patriarhiei a avut loc marţi simpozionul „Dealul Mitropoliei din București în istoria poporului român”. Manifestarea culturală, care a reunit o expoziţie foto şi două lansări de carte, a constituit, potrivit Patriarhului Daniel, un eveniment deopotrivă „cultural şi patriotic”, informează basilica.ro. Simpozionul a fost deschis de Părintele Patriarh Daniel prin cuvântul intitulat „De la Dealul Podgorenilor la Colina Patriarhiei” Dealul Mitropoliei – un reper al identității noastre spirituale şi naționale Patriarhul României a subliniat faptul că „Biserica are atât
Clădiri reprezentative de pe Dealul Mitropoliei, evidenţiate în volume lansate la Patriarhie
Evenimentul de marţi din Palatul Patriarhiei a cuprins şi prezentarea a două volume, în paginile cărora sunt ilustrate două clădiri reprezentative aşezate de veacuri pe Dealul Mitropoliei, lansate în prezenţa Patriarhului Daniel, informează basilica.ro. Este vorba de volumele Reședința Patriarhală. Istorie și Artă (autor: Arhimandrit Paisie Teodorescu) și Palatul Patriarhiei. Personalități și semnificații din istoria construcției sale, ediția a doua revizuită (autor: Prof. Nicolae Șt. Noica). Lucrările sunt prefaţate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și au apărut la Editura Basilica
Istoria Dealului Mitropoliei într-o expoziție de fotografii | Vernisaj la Palatul Patriarhiei
Vernisajul expoziției „Dealul Mitropoliei din București în istoria şi identitatea Bucureștilor” a avut loc marți în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Proiectul a fost realizat de Arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal. Evenimentul a fost urmat de o dublă lansare de carte și de Simpozionul „Dealul Mitropoliei din București în istoria poporului român”, informează basilica.ro. Expoziția a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a binecuvântat cele trei evenimente culturale organizate în contextul Anului Centenar 2018, proclamat de Patriarhia
Dacă nu credem în Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că El nu există – Patriarhul Daniel
În omilia duminicală, Părintele Patriarh Daniel a tras un semnal de alarmă asupra faptului că mulţi dintre oameni „se comportă în lume, în creaţia lui Dumnezeu, ca şi când Dumnezeu nu ar exista; folosesc darurile Creatorului în totală uitare de El”. „Dacă nu credem în Dumnezeu, Creatorul Universului, sau nu vrem să comunicăm cu El prin rugăciune, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu există”, a subliniat Preafericirea Sa în cuvântul rostit la paraclisul Sf. Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală, informează
Patriarhul Daniel de Izvorul Tămăduirii: Hristos Cel Înviat din morţi este izvorul tămăduirii noastre
În omilia rostită vineri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a numit pe Mântuitorul Hristos drept „Izvorul Tămăduirii noastre” şi a evidenţiat iubirea Sa nemărginită faţă de oameni, informează basilica.ro. Preafericirea Sa a subliniat faptul că Hristos Domnul „nu este indiferent la suferinţa oamenilor, la boala neputinţa şi neîmplinirea lor”, iar în momentul în care este chemat vine în ajutor „uneori direct alteori prin rugăciunile Maicii Domnului sau ale altor sfinţi”. În cuvântarea de la Paraclisul Sf. Grigorie Luminătorul, Părintele Patriarh Daniel
PS Varlaam la sfinţirea apei: Biserica întemeiată de El pe muntele Golgotei este izvor de vindecare pentru noi
La finalul slujbei Aghesmei Mici, PS Varlaam Ploieşteanul a spus celor prezenţi pe Dealul Patriarhiei că după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos darurile scăldătorii Vitezda din Ierusalim au încetat pentru că „Biserica întemeiată de El pe muntele Golgotei a devenit izvor de vindecare pentru noi”. „Râurile care curg din acest izvor de viaţă făcător sunt Tainele Bisericii prin care ni se comunică nouă creştinilor harul cel mai presus de fire al Preasfântului Duh”, a subliniat Preasfinţia Sa. Totodată, Preasfinţitul Părinte Varlaam