„Căința și îndreptarea lui Zaheu, dar și fapta lui bună vor fi pomenite întotdeauna ca un act extraordinar care se petrece atunci când Dumnezeu Creatorul se întâlnește cu noi și noi Îl primim cu dragoste, cu bucurie, cu sinceritate și deschidere în sufletul nostru”, a spus PS Ieronim Sinaitul duminică în Catedrala Patriarhală. „Să ne ajute Dumnezeu să fim întotdeauna o casă deschisă față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de harul dumnezeiesc care poate să ne transforme viața”, s-a
Patru clerici au participat joi la concursul de ocupare a două posturi vacante de preot militar. Examenul a avut loc începând cu ora 9:00 la Centrul de Formare Continuă Dumitru Stăniloae, iar comisia de evaluare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar Patriarhal, informează basilica.ro. Posturile puse în concurs vizează următoarele unități militare: Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” – U.M. 01662 – din Craiova, județul Dolj; Centrul 346 Comunicații RMNC – U.M. 01760 – din Sebeș, județul
Miercuri, 24 ianuarie 2018, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a ales domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei. De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată miercuri, 24 ianuarie 2018, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza
Mai multe personalități și jurnaliști români au primit miercuri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma și medalia Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Distincția a fost acordată pentru contribuții remarcabile în promovarea Anului comemorativ 2017 în Patriarhia Română. Adresându-se celor prezenți după premierea din Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, Patriarhul Daniel le-a mulțumit pentru activitatea desfășurată și i-a încurajat pentru cea viitoare. În continuare, a făcut referire la adevărata libertate, dobândită prin prezența
În ziua de 17 ianuarie 2018, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa doamna Michèle Ramis, ambasadoarea Franței în România. Patriarhul României a urat succes misiunii diplomatice a doamnei Michèle Ramis şi a apreciat bogata experienţă diplomatică şi universitară a ambasadoarei Franţei la Bucureşti. Excelența Sa a mulțumit pentru primire şi a adresat urări de bunăstare, stabilitate și progres pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe Române. Doamna ambasadoare a ținut să precizeze că
Cercul pastoral reunit al preoţilor din protopopiatul Sector 6 Capitală a debutat joi cu Sfânta Liturghie prezidată de PS Varlaam Ploieşteanul. În biserica Sf. Vineri din Drumul Taberei au slujit preoţii parohi şi au asistat toţi preoţii coslujitori din protopopiat. În omilia de la finalul slujbei, Preasfinţia Sa a evidenţiat importanţa coslujirii, despre care a spus că este „un moment de întărire a comuniunii, a dragostei noastre frăţeşti şi a colegialităţii”. „Este un moment în care nădăjduim că Dumnezeu va
„Sfinții Atanasie și Chiril sunt modele de luptători pentru credința cea adevărată. Ei sunt atât de mari încât noi abia îi putem observa, fiind atât de risipiți printre grijile mărunte ale acestei lumi”, a spus PS Timotei Prahoveanul în cadrul slujbei oficiate joi în Biserica Bucur Ciobanul din Capitală, cu prilejul hramului. În predica rostită, PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a evidențiat faptul că Biserica și slujitorii ei au trecut de-a lungul timpului prin mari încercări, informează
Părintele Patriarh Daniel a oferit luni Diploma omagială cu medalie a Anului 2017 pentru: protopopiatele, exarhii, sectorul social-filantropic şi paraclisele patriarhale din Arhiepiscopia Bucureştilor. Distincția a fost oferită ca semn de prețuire pentru activitatea din anul trecut, dar și pentru proiectele aflate în desfășurare, întrucât, potrivit Preafericirii Sale, ‘suntem chemaţi să înmulţim darurile primite de la Dumnezeu’. ‘Am dorit să scoatem în evidenţă activitatea protoieriilor din Eparhie în anul în care a trecut şi am oferit fiecărui protopopiat câte o
Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat și susținut ideea construirii unei catedrale naționale. Mihai Eminescu a fost și rămâne modelul românului dornic de cunoaștere universală și în același timp un fidel păstrător al identității sale naționale. A recunoscut și apreciat constant rolul Bisericii în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic. Eminescu ne cheamă azi să iubim limba română, să o
Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor și Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT) au semnat luni după-amiază un protocol de colaborare pentru Anul Centenar 2018. Protocolul urmărește realizarea unor evenimente comune cu scopul de a evidenția frumusețea culturală a Capitalei, informează basilica.ro. Evenimentul din 15 ianuarie 2018 a avut loc în Sala Sfântul Ioan Casian a Palatului Patriarhiei. Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor au fost reprezentate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, respectiv Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al



