Academia Română îl omagiază pe Ion C. Brătianu la 200 de ani de la naştere

În data de 2 iunie 2021 s-au împlinit 200 de ani de la nașterea marelui om de stat Ion C. Brătianu.

În memoria sa, Biblioteca Academiei Române organizează simpozionul „Ion C. Brătianu – 200 de ani de la naștere”, joi, 3 iunie.

La evenimentul care se va desfășura în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 11:00.

Vor vorbi acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, dr. Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române.

Simpozionul va fi urmat de prezentarea unei expoziții, organizată în sala „Theodor Pallady” de Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară și de Cabinetul de Stampe, Fotografie, Hărți, fiind expuse colecții de documente și fotografii din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.

Expoziția va cuprinde documente de arhivă, corespondență cu oameni politici ai vremii sau cu familia, fotografii, diplome, medalii, antologii de discursuri, volume monografice și poate fi vizitată în perioada 3-10 iunie 2021, între orele 10:00-15:00.

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro