Creații eminesciene pe note psaltice la Catedrala Patriarhală (VIDEO)

Poeziile „Rugăciune” și „Răsari asupra mea” de Mihai Eminescu au fost interpretate în stil psaltic bisericesc la finalul slujbei de pomenire care a avut loc la Patriarhie în ziua comemorării poetului național, 15 iunie 2020.

Creațiile eminesciene au fost puse pe note de Arhim. Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale (partiturile la finalul articolului).

Părintele Clement a oficiat slujba de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu, apoi a vorbit despre suferința și singurătatea în care acesta s-a stins în urmă cu 131 de ani.

Evocând finalul vieții poetului, Arhim. Clement Haralam a subliniat că marea lui suferință se poate exprima în două cuvinte: singurătate și abandon.

„Pentru a-i alina sufletul și pentru a nu se simți abandonat de către Mama Neamului Românesc,  Biserica îi face această pomenire creștinească”, a spus clericul amintind cele două momente de peste an: 15 ianuarie și 15 iunie.

La acestea, el a spus că ar trebui să se adauge și data de 8 noiembrie, ziua numelui marelui poet (Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil). „Eminescu este rudenia noastră. Este din neamul nostru românesc”, a subliniat părintele eclesiarh.

Creații eminesciene pe note psaltice

Părintele Clement a spus că interpretarea celor două creații eminesciene la finalul slujbei de pomenire reprezintă un „gest de adevărată comuniune și împreună-rugăciune cu poetul”.

„Aceste poezii reprezintă o dovadă în plus că Eminescu a fost un om religios și s-a rugat în viață mai ales Maicii Domnului”.

„Pentru că muzica are acest dar de a propaga și, mai ales, de a memora mai ușor textele literare sau poetice, am așezat pe note muzicale în stil psaltic bisericesc, ca o noutate, aceste două poezii”, a continuat Arhim. Clement amintind că slujbele bisericești au fost scrise inițial în versuri.”

Foto deschidere: Basilica.ro / Raluca Ene

Sursa: Basilica.ro