„Europa 2020 vechi rute poștale” este cea mai nouă emisiune marca Romfilatelia

Cea mai nouă emisiune de mărci poștale marca Romfilatelia este „Europa 2020 vechi rute poștale”, intrată în circulație din 9 aprilie.

Pentru anul acesta, sub genericul Europa 2020, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales tematica „Vechi rute poștale”, subiect apreciat de colecționari, informează Romfilatelia.

Emisiunea este completată cu un produs filatelic special, cu medalie, care prezintă pe avers imaginea sigiliului Direcției Poștelor Țării Românești la început de sec. XIX, iar reversul acesteia prezintă imaginea sigiliului Biroului Telegrafic Roman, Moldova, la început de sec. XIX.

Timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei redă în grafica sa următoarele elemente: rute poștale din Moldova, detaliu din litografia Poșta călare, Moldova, de Raffet (1839) și sigiliul Biroului Telegrafic Roman din Moldova, în jurul anului 1840.

Timbrul cu valoarea nominală de20,50 lei ilustrează următoarele elemente: o diligență și rute poștale în Țara Românească, alături de un detaliu din litografia Trecerea poștei peste râul Buzău, de Raffet (1839) și sigiliul Direcției Poștelor din Țara Românească, în jurul anului 1840.

Sigiliile de pe timbre sunt prezente pe documente poștale din colecția Muzeului Recordurilor Românești.

Foto credit: Romfilatelia

Sursa: Basilica.ro