Marşul colindătorilor, în Bucureşti

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Bucureşti a organizat duminică seara tradiţionalul Marş al Colindătorilor. Acesta s-a desfăşurat pe traseul Piaţa Romană - Piaţa Universităţii.

Scopul organizării acestui eveniment este acela de a promova colindele româneşti şi de a pomeni eroii neamului.

„După ce biserica Sfântul Nicolae, fostă biserică Rusă, a devenit Paraclis Universitar, pentru că în ianuarie 1992 a devenit primul paraclis universitar din România, din 1993, împreună cu studenţii am organizat Crăciun studenţesc în Universitatea de aici vis-a-vis de biserică şi după aceea am gaândit că ar fi foarte bine să ieşim la un colindat. Şi pentru faptul că erau studenţi mulţi, era o emulaţie deosebită atunci evident mai mare decât astăzi, am plecat practic într-un marş fără să ne gândim că vom organiza Marşul colindătorilor. Şi de atunci în fiecare an se organizează înainte de a pleca studenţii în vacanţă un concert de stradă în stil studenţesc şi ascorist, în sensul că studenţii colindă folosind colinde tradiţionale pe care ei le-au cules din diferite zone, şi le-au însuşit şi doresc să le împărtăşească şi celorlalţi“, a spus Pr. Vasile Gavrilă, coordonatorul A.S.C.O.R.  Bucureşti.

Slujba de pomenire din Piaţa Universităţii a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Marşul Colindătorilor se organizează din anul 1992, de când a fost înfiinţat A.S.C.O.R.-ul.

Din aceeași categorie