Două noi apariţii editoriale ale editurilor Patriarhiei Române au fost lansate astăzi, 1 iunie 2012, în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest: Pr. Dr. Nicolae Dascălu, ”Parabola făcliei aprinse. Comunicare religioasă în era informaţională” şi Octavian Dumitru Marinescu, ”Mănăstirea Văcăreşti din Bucureşti, de la origini până astăzi”.
Primul volum este unic pe piaţa de carte religioasă din România, oferind o perspectivă ştiinţifică asupra relaţiei dintre religie şi mijloacele moderne de comunicare:
„Imaginea matematică a parabolei în general şi cum comunicăm partea tehnică aceasta este structura cărţii. Adică, se poate identifica cum construim mesajul, cum transmitem mesajul, aceasta fiind strategia de comunicare, şi partea tehnică”, a spus Lect. Univ. Dr. Laurenţiu Tănase de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
„Este o carte care a apărut ca rod fericit dintre două domenii. Este vorba de domeniul mass-media, domeniu pe care autorul îl cunoaşte foarte bine, şi domeniul teologic. Această întâlnire între conştiinţa religioasă şi mijloacele de comunicare în masă se regăseşte explicitată în modul cel mai convingător în cartea despre care vorbim”, a explicat Cons. Vasile Bănescu, Directorul Editurilor Patriarhiei Române.
Autorul volumului, Pr. Dr. Consilier patriarhal Nicolae Dascălu a precizat: „Am ales ca supratitlu pentru această carte formula ‘Parabola făcliei aprinse’ tocmai pentru a face o trimitere către mesajul principal al cărţii. Mesajul principal este acela că prin mas-media, ca şi prin toate celelalte mijloace de comunicare, Biserica are de transmis o Lumină, Lumina lui Hristos care luminează tuturor. Rolul mass-mediei bisericeşti este acela de a fi un sfeşnic pentru Lumina lui Hristos, pentru Lumina Preasfintei Treimi, pentru Lumina pe care o poartă mereu Biserica”.
Şi cea mai nouă lucrare monografică apărută la editura Basilica a fost lansată la Bookfest. ”Mănăstirea Văcăreşti din Bucureşti, de la origini până astăzi” îl are ca autor pe Octavian Dumitru Marinescu.
Prezentarea a fost făcută de d-nul acad. Emilian Popescu: „Recomand această carte nu numai istoricilor, dar şi oamenilor de cultură pentru că găsesc aici informaţii foarte importante în legătură cu viaţa religioasă şi culturală a Ţării Româneşti din secolul al XVIII-lea şi jumătate din secolul al XIX-lea”.
„Fiind un subiect destul de delicat despre care nu s-a mai scris, mai ales în perioada anilor ’50-’90, a fost destul de greu, dar ne-am îndreptat atenţia spre arhivă şi spre izvoare unde am găsit suficient material pentru a realiza această lucrare. Ea s-a întins pe parcursul studiilor de doctorat, pe parcursul a şase ani de zile, dar ca şi lucrare a durat patru ani de zile”, a declarat pentru TRINITAS TV Octavian Dumitru Marinescu, autorul cărţii.
Salonul internaţional de carte Bookfest continuă până duminică. Publicaţiile editurilor Patriarhiei Române pot fi consultate şi achiziţionate în Pavilionul C4-C5, Standul C41.
Salonul internaţional de carte Bookfest este la cea de-a VII-a ediţie şi este găzduit, în perioada 30 mai - 3 iunie, de Complexul Expoziţional Romexpo din Capitală.
Sursa: basilica.ro
Din aceeași categorie



