Prezentatorii și realizatorii emisiunilor de televiziune complementare orei de Religie au primit distincții

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, le-a înmânat miercuri distincții prezentatorilor emisiunii „Ora de Religie” și realizatorilor inițiativei „3 Minute din Ora de Religie”.

Într-o ceremonie organizată la Biblioteca Sfântului Sinod, aceștia au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma omagială cu medalie a anului 2020, Anul omagial al pastorației părinților și copiilor.

În deschiderea evenimentului, Părintele Profesor Nicușor Beldiman, Consilier Patriarhal, a vorbit despre necesitatea celor două emisiuni în contextul pandemiei.

„Patriarhia Română a oferit elevilor posibilitatea de a păstra contactul cu disciplina școlară Religie prin intermediul emisiunii Ora de Religie, realizată de Trinitas TV cu sprijinul Sectorului Teologic-Educațional al Administrației Patriarhale”, a spus părintele consilier.

El a prezentat pe scurt și rubrica „3 Minute din Ora de Religie”, cu suport vizual animat, difuzată în cadrul emisiunii Universul Credinței de la Televiziunea Română.

 „Această manieră este în acest moment unică, creativă și cu un impact foarte mare în rândul elevilor, părinților, profesorilor, dar și al publicului larg”, a spus Părintele Nicușor Beldiman.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a înmânat distincțiile și le-a mulțumit celor care s-au implicat în realizarea emisiunilor.

Ierarhul a evidențiat că valorile și cunoștințele transmise prin televiziune au un rol complementar orei de Religie din școală.

„Experiența dumneavoastră de a comunica cunoștințe de Religie elevilor prin intermediul televiziunii ar trebui exploatată în continuare, pentru că este un instrument foarte important și acest model de emisiuni pot deveni un instrument complementar foarte util la orele de Religie, la manuale”, a spus ierarhul.

Emisiunea Ora de Religie, realizată de Trinitas TV, a avut zece ediții, difuzate între lunile aprilie și iulie 2020. Din luna iunie, Trinitas TV transmite rubrica „3 Minute din Ora de Religie”. Conținutul ei este tematic și pune accentul pe explicarea și înțelegerea valorilor morale și a celor din sfera domeniului religios.

Foto credit: Youtube (Captură de ecran)

Sursa: Basilica.ro