Recunoștință pentru actorii care iubesc Biserica la Centenarul Teatrului „Constantin Tănase”

Prezent vineri la aniversarea a 100 de ani de teatru de revistă bucureștean, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a transmis recunoștința Bisericii față de Constantin Tănase și față de actorii care iubesc Biserica.

„Înainte de a fi un actor cunoscut, înainte ca numele lui să fie purtat de teatrele importante, așa cum este și cel în care ne aflăm, el a început cu piese de teatru care vorbeau despre trecutul glorios de altădată al pământului românesc. «Meșterul Manole» sau «Constantin Brâncoveanu» sunt unele dintre ele”, a spus ierarhul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit activitatea de cântăreț bisericesc a actorului Constantin Tănase.

„Când și‑a început studiile în București a cântat în corul Bisericii Popa Tatu și chiar în corul Catedralei Mitropolitane (actuala Catedrală Patriarhală, n.r.)”.

„Legătura sa cu Biserica, mai ales în vremea când cânta lăudându‑L pe Dumnezeu, rămâne o pagină importantă la care privim în această zi de aducere aminte. Amintindu‑ne de aceste momente din tinerețea sa, aducem recunoștință și din partea Bisericii pentru cel comemorat și pomenit astăzi”.

„Nu este un caz singular de actor care a iubit Biserica”, a adăugat Preasfinția Sa făcând referire la Vasile Muraru, directorul artistic al Teatrului „Constantin Tănase”.

„Originar dintr-un sat preafrumos din ținutul Neamțului (Doina, comuna Girov, n.r.), nu a uitat să privească spre biserica din satul lui pe care a ajutat-o și a înnoit-o”, a notat Episcopul vicar.

Constelația Cărăbuș

Centenarul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” a fost marcat prin vernisajul Expoziției „Constelația Cărăbuș” care prezintă documente și imagini rare, de colecție, cu marele actor Constantin Tănase și cu alți artiști care au contribuit la scrierea unui secol de teatru de revistă.

Vasile Muraru a spus că expoziția are scopul de a „legitima” instituția pe care o conduce.

„În momentul în care iei un bilet la Teatrul de revistă, te întrebi de ce îi zice Constantin Tănase. Asta am încercat noi astăzi, la aniversarea celor 100 de ani de revistă, să legitimăm în acest minunat loc, care intră în istorie de astăzi, Teatrul de Revistă București, în frunte cu cel care a fost Constantin Tănase”.

„Noi am încercat ceva minor, la inițiativa colegei Valentina Fătu, să facem expoziția «Constelația Cărăbuș», în care să arătăm documente care să ateste vechimea și valoarea acestui centru înființat de marele Constantin Tănase”.

La finalul evenimentului, în Sala Savoy, a fost prezentat în premieră filmul „Visul lui Tănase”, regizat în 1932 de marele actor.

Foto credit: Trinitas TV / Bogdan Radu

Sursa: Basilica.ro