Regele Mihai va avea o statuie în Sinaia

O statuie a Regelui Mihai I va fi amplasată anul viitor în centrul orașului Sinaia, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la nașterea acestuia, anunță Agerpres.

Monumentul va fi realizat în baza unui protocol de colaborare semnat marți, 22 septembrie, de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, Ministerul Culturii și Primăria Sinaia.

„Este un moment important pentru noi, pentru că această asociație care este foarte tânără semnează un protocol cu un oraș atât de important din România și avem Ministerul Culturii alături, cel care ne încurajează și ne spune că suntem pe drumul cel bun, iar faptul că acest protocol se semnează sub egida Casei Regale nu poate decât să întregească și să ne dea speranțe pentru un viitor frumos aici, la Sinaia”, a declarat președintele asociației, Ion Tucă.

Conform actului, orașul Sinaia pune la dispoziție asociației și ministerului soclul pentru montarea statuii și amplasamentul situat pe Esplanada Școlii George Enescu (Bulevardul Carol I).

În baza aceluiași protocol, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș asigură finanțarea pentru susținerea concursului internațional de proiecte în vederea alegerii artistului care va realiza statuia și va pune la dispoziție toate actele necesare obținerii Certificatului de urbanism și a Autorizației de construire.

Ministerul Culturii va întreprinde toate demersurile necesare identificării fondurilor pentru finanțarea lucrărilor necesare realizării statuii din bronz, asigurării transportului și amplasării acesteia pe soclul realizat de Primăria Sinaia, informează Rador.

Regele Mihai I

Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.

La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă fără rezultat. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit în Versoix, Elveția.

În familia regală s-au născut cinci fiice: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, regele a reprimit cetățenia română și i-au fost retrocedate o parte din proprietăți.

În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

Regele Mihai a murit în 5 decembrie 2017, la reședința sa din Elveția, la vârsta de 96 de ani.

În data de 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș.

Sursă foto: Historia

Sursa: Basilica.ro