Seară cultural-duhovnicească la Facultatea de Teologie din București

Serile cultural-duhovnicești organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din București continuă, joi, 20 februarie 2014, cu o nouă întâlnire. Tema acestei ediții este „Memoria, temelie a identităţii”. Evenimentul se va desfășura în  Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultății, începând cu ora 18.30.

 „Au fost prezentate personalități precum părintele Nicolae Steinhardt, omul de cultură, dar în același timp și omul duhovnicesc, Mircea Vulcănescu - martirul creștin, Brâncuși, Eminescu, Vasile Voiculescu, Dinu Pilat, Daniel Sandu Tudor, Părintele Dumitru Stăniloae. În această seară am invitat-o pe doamna Ana Blandiana însoțită de Romulus Rusan și doamna Ioana Boca pentru că dumnealor au creat un muzeu al memoriei. Memoria este foarte importantă pentru că omul fără memorie nu are identitate. Noi am considerat că valorile Europei au fost tocmai acestea: memoria, iar Europa trebuie să își aducă aminte că are o rădăcină creștină, civilizația europeană întemeindu-se pe spiritualitatea creștină și învățătura evanghelică”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

În cadrul întâlnirii vor recita poezii creștine dna Lidia Popița-Stoicescu și actorii Tomi Cristin și Cerasela Popescu. De asemenea, Corul Bisericii „Precupeții Noi” și Grupul Vocal „Sfântul Ștefan cel Mare” al studenților Facultății de Teologie vor interpreta cântări religioase.

La seara culturală sunt așteptați să participe studenți ai facultății de teologie, dar și credincioși. Intrarea este liberă, iar accesul în sală se va face începând cu ora 18:00.

Foto: Arhivă

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie