Seară duhovnicească dedicată Părintelui Stăniloae

Cenaclul Sfântul Simeon Noul Teolog al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a organizat miercuri seară o conferinţă dedicată Părintelui Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea a 110 ani de la naşterea sa. Întâlnirea a reunit foşti prieteni şi ucenici ai cunoscutului teolog.

„Dincolo de congrese, simpozioane aceste întâlniri pe marginea operei Părintelui Dumitru Stăniloae de data aceasta cred că e foarte important că cei care sunt prezenţi în această seară de Priveghere cu Părintele Dumitru Stăniloae l-au cunoscut şi toate aceste frânturi de amintiri cred că vor constitui chipul mai profund al Părintelui Dumitru Stăniloae ca om care totdeauna şi-a armonizat viaţa cu opera sa.

Deci, cred eu că este foarte important ca această familie duhovnicească, prezentă în această seară, pentru că dânşii au fost împreună la Părintele Stăniloae, să depună mărturie o mărturie vie aşa cum l-a cunoscut pe Părintele, mai întâi ca om şi apoi bineînţeles ca părinte şi teolog”, a mărturisit Pr. Lect. Dr. Gheorghe Holbea, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Participanţii au avut ocazia să afle mărturii inedite despre viaţa Părintelui Dumitru Stăniloae, despre scrisul său, despre metodele cercetării, despre proiectele sale cunoscute şi mai puţin cunoscute.

La întâlnire au participat studenţi şi cadre didactice, dar şi credincioşi. Seara culturală a fost presărată cu momente de poezie şi cântec, dar şi cu vizionarea unor fragmente din filmul documentar Părintele Profesor Dumitru Stăniloae realizat de TRINITAS TV.

Din aceeași categorie